Cutremur anunţat nu de autorităţi, ci din vorbă-n vorbă

Data actualizării: Data publicării:
cutremur

Pompierii vor să schimbe protocolul de comunicare în cazul unui cutremur. Autorităţile vor să transmită oamenilor avertismente şi sfaturi după un seism major prin intermediul televiziunii şi radioului public. Până atunci însă, oamenii s-au organizat singuri. Într-o comună de lângă Bucureşti, vocea oficială e înlocuită de "caraule".

Este supranumit...Costică Paşalâc. În Grădiştea, la aproape 40 de kilometri de Bucureşti, alături de alţi trei străjeri ai comunei, el este unul dintre cei care îi informează pe săteni de urmările unui eventual cutremur.

Comuna are puţin peste 3100 de locuitori si mulţi stau în case vechi aşa că au fost înspăimântaţi de cutremurul de vineri noaptea.

„La cutremurul pe care l-am avut în 1977 nu ne-a căzut decât o bucată mică din pod. Acuma, la cutremurul asta mic care a fost acum, urlau câinii de ziceai că...”, spune o persoană.

La marginea comunei, în biroul primarului, edilul aşează pe masă planul de urgenţă. Un dosar stufos, obligatoriu atunci când vine vorba de un control de la centru.

Primarul spune că anual au loc şedinţe de instruire a populaţiei, însă este contrazis de săteni.

„Nu ne-a zis nimeni. Cine să ne anunţe. Da poate o să ne anunţe..

Noi pensionari, ne mişcăm mai greu de aici”.

Raed Arafat, secretarul de stat în MAI: „Tot timpul încercăm să îmbunătăţim comunicarea şi s-a văzut în ultima perioada că de la aplicaţii, care deja sunt zeci de mii de oameni pe ele la site-uri, la Facebook la toate. Deja s-a văzut, caravana care acum circulă în ţară. Peste tot am încercat să ajungem mai aproape de populaţie”.

Acum, pompierii spun că se gândesc să revizuiască un protocol de comunicare deja existent din 2007 între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi televiziunea publică.

În ţări precum Franţa, Italia, Israel si Japonia, transmisiunile posturilor de radio şi televiziune sunt oprite atunci când are loc un eveniment care poate pune în pericol viaţa oamenilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri