Dacian Cioloș: „E importantă implicarea enoriașilor și a autorităților locale” în finanțarea bisericilor

Data publicării:
oameni in biserica

Lăcașele de cult nu au alocare bugetară în bugetul de stat, pe de o parte pentru că avem alocări pentru culte și cheltuielile cu salariile, în urma deciziilor care au fost luate de Parlament au un impact și pe partea de culte”, a explicat Dacian Cioloș.

Pe de altă parte, faptul că nu avem alocări bugetare nu înseamnă că investițiile care se fac în lăcașele de cult nu sunt importante, dar cred, pe de o parte, că aici e importantă implicarea enoriașilor și a autorităților locale. Acestea pot să decidă cel mai bine în ce fel anumite investiții sunt prioritare sau nu pentru comunitățile respective. Nu știu dacă bugetul de stat – mai ales în condițiile bugetare foarte dificile pe care le avem mai e cazul să alocăm aceste bugete. Nu ne-am putut permite aceste alocări”, a adăugat premierul.

Pe de altă parte, a spus el, cultele religioase se pot implica și în proiectele cu caracter social.

Programele, proiectele pe care le avem la dispoziție vor fi deschise și pentru culte”, a arătat Dacian Cioloș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...