Dacian Cioloș: Fără cadastru agricol nu vom mai putea acorda subvenții

Data publicării:
grau agricultura digi24

 

Un subiect la care eu țin foarte mult și unde cred că prin o mai bună cooperare între Guvern și dumneavoastră putem avansa mult în acest an și în următorii ani — este vorba de cadastru, și mă refer în primul rând la cadastrul agricol. în agricultură pe de o parte vedeți că ajungem la un punct de blocaj atunci când nu avem cadastru, când anumite proiecte de investiții nu pot să decurgă normal, când nu putem avea o viziune de dezvoltare teritorială rurală atâta timp cât nu avem pusă în valoare această resursă, care este fondul funciar”, a spus premierul, citat de Agerpres.

Ca să nu mai vorbesc de faptul că în câțiva ani nu vom mai putea acorda subvențiile dacă n-avem acest cadastru, pentru că este o condiționalitate asumată de toate statele membre ale Uniunii Europene și deci trebuie să finalizăm și noi acest proces”, a adăugat el la Forumul Administrației Publice Locale, de la Palatul Parlamentului.

Acesta a mai spus că Agenția Națională de Cadastru are o serie de instrumente prin care poate să sprijine primarii de comune pentru a avea o abordare integrată în cazul cadastrării.

Chiar în ședința de Guvern de săptămâna trecută am aprobat modificarea legii cadastrului prin OUG, care dă Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară o serie de instrumente prin care va putea să vă sprijine acolo unde primarii de la nivelul comunelor vreți să aveți această abordare integrată să mergem până la capăt cu cadastrarea, să n-o facem doar pe bucăți, deci să ne asumăm ca — eu știu într-un an, un an și jumătate, doi ani — să finalizăm cadastrarea la nivelul unei comune, acolo unde vă veți propune acest lucru vă asigur că veți avea tot sprijinul Agenției de Cadastru inclusiv financiar, inclusiv prin subvenționare sau prin finanțarea unei părți din aceste lucrări de cadastru”, a spus premierul.

El a adăugat că a cerut Agenției de Cadastru să facă un inventar al comunelor ale căror conduceri vor să aibă o abordare integrată în privința cadastrării.

Vă garantez că veți avea tot sprijinul nostru pentru a finaliza acest proces cât mai repede și pentru a da exemple că putem să avem și această abordare integrată care poate să fie mult mai eficientă decât această abordare secvențială”, a mai spus Dacian Cioloș.

  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri