Sari la conținut

Dacian Cioloș: Sunt miniștri de care sunt mai mulțumit decât de alții

 

„Dacă o să o fac, când o să o fac, o să o anunț atunci (remanierea guvernamentală — n.r.). (...) Eu am, să știți, cu miniștrii discuții pe fond, pe ceea ce ei și-au asumat că fac prin planul acela de acțiuni sectoriale, prin ceea ce noi decidem în ședințele de Guvern, discutăm și mai decidem. Am discuții aproape cu fiecare cel puțin o dată la două săptămâni. Cred că nu trec două săptămâni să nu am o discuție aplicată de o oră, o oră și ceva în care să trecem în revistă lucrurile acestea. Sunt miniștri de care sunt mai mulțumit decât de alții. Mă interesează și funcționarea echipei ca atare. (...) Povestea cu remanierea acum a fost foarte mult folosită și pentru a întreține sentimentul ăsta de instabilitate, de incompetență. Cei care vor să îl întrețină o să o facă indiferent ce spun eu”, a spus Dacian Cioloș.

Premierul a adăugat că, în opinia sa, „e mult mai greu să găsești un ministru competent și să și vrea să-și asume responsabilitatea respectivă, decât un director general”.

„Directorului general poți să-i dai un anumit grad de predictibilitate, îi spui ce are de făcut și în ce limite trebuie să își asume anumite lucruri. Unui ministru, mai greu... Evaluarea asta o pornesc chiar de la mine însumi. Când eu nu mă simt competent pe anumite domenii, mai bine nu mă bag decât să o fac doar de dragul de a face plăcere cuiva”, a adăugat Dacian Cioloș.

Copreședintele PNL Călin Popescu-Tăriceanu spunea luni că actualul cabinet Cioloș riscă să fie supus unei moțiuni de cenzură dacă nu se iau măsuri obligatorii de remaniere a miniștrilor care nu au performat.

Pe de altă parte, președintele PSD, Liviu Dragnea, afirma că social-democrații nu intenționează „încă” să inițieze o moțiune de cenzură.