Sari la conținut

Decizii în Guvern: fără alergătură după cazierul judiciar, fără taxă de timbru pentru eliberarea documentelor

Membrii Guvernului vor discuta pentru a fi supuse spre aprobare două ordonanţe de urgenţă privind procesul de debirocratizare a administraţiei publice.

„Am reușit să punem azi pe masa Guvernului și să pregătim pentru decizie un pachet de măsuri care să simplifice viața cetățenilor și a contribuabililor. Vă dau câteva exemple, sunt mai multe - cazierul judiciar, care era cerut pentru mai multe decizii, conform cu această OUG se va solicita doar între instituții, cetățeanul nu mai trebuie să se plimbe între ghișee. Copiile după buletin, care se solicită la foarte multe dosare, vor putea fi trimise și prin e-mail, iar prin actul normativ pe care îl propunem azi, în 30 de zile instituțiile publice au obligația să anunțe adresa de e-mail la care se vor putea transmite aceste documente atunci cand sunt solicitate”, a spus Dacian Cioloș la începutul ședinței de Guvern.

Se vor elimina copiile legalizate pentru o serie de documente. Această legalizare se va face conform cu originalul de către funcționarii care solicită aceste documente în așa fel încât nu mai trebuie făcute cheltuieli suplimentare pentru chestiuni care se pot face mai simplu”, a adăugat premierul.

De asemenea, Guvernul discută o ordonanță de urgență privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi, totodată, un alt act normativ care pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale.

Pe lista cu acte normative discutate în şedinţa de astăzi se află și proiectul care privește recompensele pentru deținuții care scriu lucrări științifice. Ministerul Justiţiei a făcut public, sâmbătă, proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care deţinuţilor li se scad 20 de zile din pedeapsă, indiferent de numărul lucrărilor ştiinţifice sau al invenţiilor realizate și care ar urma să intre în vigoare la 31 august. CSM și-a dat avizul pentru acest proiect, dar cu un amendament care prevede scutire de 20 de zile de pedeapsă pentru fiecare lucrare științifică.