Deputaţii au schimbat soneria: Rapsodia Română Nr. 1 a lui George Enescu îi va convoca la şedinţele de plen

Data publicării:
sedinta comuna senat Camera deputatilor 27 martie 5257308-Mediafax Foto-Mihai Dascalescu

Deputaţii care au participat la şedinţa de plen a Camerei au fost plăcut surprinşi de faptul că înainte de începerea şedinţei nu s-a mai declanşat alarma folosită de obicei pentru convocarea parlamentarilor la plen, care avea un sunet strident, ci acordurile Rapsodiei Române.

Deputatul Mădălin Voicu a arătat că, pe viitor, colegii lui vor auzi şi alte piese de muzică simfonică ale unor compozitori celebri, precum Beethoven, Mozart, Bach.

"Cultura muzicală este cât îşi doreşte fiecare să o aibă, dar am insistat pe ideea că alarma aia care a fost înainte nu are darul să mobilizeze şi atunci am spus că mai bine cu muzică clasică, simfonică", a spus el, despre schimbarea soneriei.

Mădălin Voicu a afirmat că există şi riscul ca deputaţii să "pornească la dans".

Schimbarea soneriei de la Camera Deputaţilor a venit în urma unei solicitări pe care deputatul neafiliat Remus Cernea a depus-o la conducerea Camerei Deputaţilor, deranjat de zgomotul produs de alarmă prin care erau invitaţi deputaţii în plen.

Remus Cernea declara, cu prilejul depunerii acestei sesizări, că zgomotul soneriei este unul exagerat de intens şi iritant.

Alarma era folosită la Camera Deputaţilor cu scopul de a invita deputaţii să intre în sala de plen. Zgomotul produs se auzea cel mai intens pe holurile care deservesc sala de plen. Alarma era folosită, uneori, câteva minute, dar existau şi cazuri când funcţiona şi câteva zeci de minute, în situaţii în care prezenţa deputaţilor în plen era considerată imperativă.

Senatul nu are un astfel de sistem de invitare a senatorilor în plen.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...