Sari la conținut
News Alert

Disprețuită acasă, apreciată în Marea Britanie

Perla Scripcariu are o poveste impresionantă: a fost abandonată de mamă la naştere şi crescută de o mătuşă. Anii copilăriei n-au fost deloc uşori.

Perla Scripcariu: Copiii evitau să se joace cu mine, mulţi dintre ei, pentru că spuneau că sunt ţigancă.

Ambiţioasă, Perla a fost olimpică la engleză şi la limba romani în liceu. La final de an, n-a avut niciodată media mai mică de 9,50. Iar la bacalaureat a obţinut 8,61. Acum va studia Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice la Universitatea din Birmingham. A fost alegerea ei, după ce a fost admisă la cinci universităţi din Marea Britanie.

Perla Scripcariu: Am vrut întotdeauna să demonstrez majoritarilor că şi în etnia noastră există persoane capabile să îşi dezvolte o carieră bună şi să facă lucruri bune pentru această societate.

Norbert Kazonyi, prieten: Indiferent dacă suntem discriminaţi, noi putem arăta că putem şi noi mai mult. Văzând şi rezultatele Perlei şi asta mă motivează pe mine.

Ana Maria Ion, activist pentru drepturile romilor: Perla este privită ca o „anomalie” pentru etnia romă, Perla are aceleaşi capacităţi ca orice alt copil de etnie romă şi la fel ca orice alt copil majoritar.

La 19 ani, Perla Scripcariu are gânduri mari: vrea să devină politician şi să lupte pentru drepturile romilor.

Semiramida Bălan, reprezentant comunitatea romilor Botoșani: E un copil care a luptat pentru a ajunge unde este, e un copil care a muncit, e un copil care a ştiut să spună şi eu pot ca şi voi ceilalţi, majoritari, pentru asta trebuie dublu felicitată.

La Liceul "A.T. Laurian", acolo unde tânăra a studiat, profesorii nu ştiu cum s-o laude mai tare.

Coca Dorica, profesor de Limba Latină: Este un elev model. De fiecare dată o elevă atentă, setată aşa pe ceea ce se face în faţa clasei, profundă, răspundea la lecţii.

În acest an, în Botoşani, din cei 20 de tineri de etnie romă care au terminat clasa a XII-a, numai 12 au promovat examenul de bacalaureat.