Distanța corectă dintre mașini. Două secunde fac diferența între viață și moarte

Data actualizării: Data publicării:
accident2

Distanța prea mică lăsată de unii șoferi față de mașina din față a făcut peste 100 de morţi şi o mie de răniţi în ultimii doi ani, în România. Şoferi care merg „lipiţi” de maşina din faţă sau exploatează orice metru liber de şosea provoacă accidente groaznice.

Un şofer care merge prea aproape de maşina din faţă este nevoit să facă manevre riscante ca să evite coliziunea. Trage brusc de volan la stânga, dar vede că este aproape de o tamponare cu vehiculul care vine din sens opus. În cele din urmă, virează dreapta şi ajunge pe câmp. Scapă de moarte, dar cu mari emoţii. Alţii nu au au însă şansă.

Cel puţin o sută de morţi şi peste o mie de răniţi, doar în ultimii doi ani. Toate acestea puteau fi evitate dacă şoferii nu circulau foarte aproape de maşina din faţă şi apucau să frâneze la timp.

Acesta a fost şi unul dintre motivele celui mai grav carambol produs vreodată pe autostrada Soarelui, în urmă cu un an. Specialişti în condusul în siguranţă spun că la viteza de 130 de kilometri pe oră, între două maşini trebuie să fie 80 de metri pentru ca şoferul din spate să poată frâna în siguranţă. Iar în oraşe trebuie să fim la fel de atenţi.

Unde limita de viteză este de 50 de kilometri pe oră, limita de siguranţă ar fi undeva în jur de 30 de metri distanţă.

Din păcate acest lucru nu se întâmplă, foarte mulţi conducători auto caută să exploateze spaţiile ample care se află între maşini.

Puţini ştiu însă asta şi încă şi mai puţini pot să îşi dea seama dacă au spaţiu pentru frânare în caz de urgenţă.

Ca să ne dăm seama dacă avem suficient spaţiu de frânare, specialiştii ne sfătuiesc să luăm ca reper un stâlp şi să numărăm până la doi în momentul în care spatele maşinii din faţă trece de acel obiect. Dacă depăşim reperul până să terminăm de numărat înseamnă că trebuie să încetinim ca să ne depărtăm de vehiculul în spatele căruia suntem.

La fel de important este să ştim că atunci când şoseaua este udă, spaţiul de frânare se dublează.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri