Doi ani de la accidentul aviatic din Munții Apuseni

Data publicării:
accident apuseni

 

13:35 este ora la care a decolat din București avionul comandat de Agenţia Naţională pentru Transplant, cu destinația Oradea. Avionul avea însă să se prăbușească în Munții Apuseni, la o altitudine de peste 1400 de metri, lângă satul Petreasa din comuna Horea, situat la limita dintre județele Cluj și Alba.

Membrii echipajului se aflau într-o misiune medicală: urmau să preleveze ficatul, rinichii și corneele de la o donatoare care suferise un accident vascular cerebral.

Accidentul a fost anunțat la 112 de doctorul Radu Zamfir, unul dintre membrii echipajului, la ora 16:16.

După aproape doi ani de la producerea accidentului, experţii Centrului de Investigaţii pentru Siguranţa Aviaţiei Civile aveau să stabilească în raport că vremea rea şi mai multe decizii eronate ale comandatului de zbor Adrian Iovan au dus la prăbuşirea aeronavei.

În misiunea de salvare au fost implicați peste 70 de pompieri, jandarmi montani, polițiști și salvamontiști, din județele Cluj, Alba, Mureș și Bihor. În ajutorul lor au sărit și sute de localnici. Ei au fost primii care au ajuns la locul tragediei, după ora 21:00, locul fiind greu accesibil, cu zăpadă și ceață densă.

În urma accidentului au decedat comandantul avionului și o studentă la medicină: Adrian Iovan și Aura Ion. Copilotul Răzvan Petrescu a fost găsit în stare critică, medicii Valentin Calu, Cătălin Pivniceru și Sorin Ianceu au avut fracturi multiple, iar doctorul Radu Zamfir a fost rănit ușor. El le-a acordat celorlalți primul ajutor în orele lungi de așteptare până la sosirea salvatorilor.

Cauza morții pilotului Adrian Iovan a fost șoc traumatic și șoc hipotermic, consecință a unui politraumatism și expunerea la temperaturi scăzute. Aurelia Ion, în vârstă de 23 de ani, a decedat ca urmare a mecanismului combinat de expunere la temperaturi scăzute și tulburări de dinamică respiratorie, consecința unui traumatism cervico-toracic.

Accidentul a scos la iveală deficiențe în sistemul național de a gestiona situații de urgență și comunicarea defectuoasă între instituțiile statului ce ar fi trebuit să se implice în misiunea de salvare.

Procurorii Secției parchetelor militare au audiat trei părți civile și 206 martori - persoane de la Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne, STS, MApN, Ministerul Sănătății Publice, ROMATSA, spitalele județene din Alba, Bihor și Cluj, Spitalul Municipal Beiuș, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic "Sf. Maria" București, Agenția Națională de Transplant, Școala Superioară de Aviație Civilă, pădurari, salvamontiști, săteni din comunele Horea, Albac, Poiana Horea și Beliș. Aproape 100 de zile puse cap la cap însumează audierile în acest caz.

Procurorii nu au pus sub acuzare vreo persoană, fiind începută urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu.

Accidentul a căpătat ușor conotații politice și s-a soldat cu demisii. Radu Stroe, ministrul Transporturilor la acea vreme, a demisionat, fiind acuzat de neglijență în serviciu de către politicienii din opoziție.

Constantin Chiper, secretarul de stat din MAI, a fost demis. Ion Burlui, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a demisionat. Fără să se considere vinovat a demisionat și Aleodor Frâncu, directorul general al ROMATSA. De asemenea a demisionat Bogdan Donciu, directorul de operațiuni al ROMATSA.

În schimb, Argentin Todea, Gheorghe Giurgiu și Gheorghe Trif, cei trei salvatori care au ajuns primii la locul accidentului, au primit titlul de Cetățean de Onoare al județului Cluj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri