Sari la conținut

Doi turiști au murit într-un accident de ATV, în Munții Apuseni

Cele două persoane grav rănite după ce s-au răsturnat, sâmbătă, cu un ATV în Munții Apuseni au murit, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Unirea" Alba, Florin Zecheru, potrivit Agerpres.

ELICOPTER SMURD N19 (se lungeste foto in dreapta ) agerpres_7169855

Foto: Agerpres

Medicul de pe un elicopter SMURD, ajuns la fața locului pentru a prelua victimele, a declarat decesul celor două persoane.

Cei doi răniți au intrat în stop cardiorespirator și nu au mai putut fi salvați în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale trimise la locul accidentului.

Acolo a ajuns și un elicopter SMURD, care a efectuat anterior o deplasare la Cluj-Napoca, și care ar fi urmat, dacă starea victimelor nu s-ar fi înrăutățit, să îi transporte pe răniți la Târgu Mureș.

Cele două persoane decedate, un bărbat și o femeie, sunt, din primele indicii, turiști din Elveția, aflați în vacanță în Apuseni, potrivit Poliției. Aceștia aveau o rulotă cu număr de Elveția.

Din primele informații, conducătorul ATV-ului ar fi pierdut controlul, iar vehiculul s-ar fi lovit de un cap de pod de unde a ricoșat într-o râpă.

Accidentul s-a produs în comuna Gîrda de Sus, pe raza localității Dobrești, pe drumul comunal 260, care face legătura cu Ghețarul de la Scărișoara.