Două nave românești participă la exerciții militare în mările Mediterană și Egee

Data publicării:
Corveta Horia Macellariu rumaniamilitary.ro

Corveta Contraamiral Horia Macellariu. FOTO: rumaniamilitary.ro 

Exercițiile navale multinaționale MARSEC și NUSRET se vor desfășura concomitent, în perioada 21-28 octombrie, în mai multe raioane maritime din Bazinul Mării Mediterane și din Marea Marmara.

Militarii români de pe Corveta Contraamiral Horia Macellariu vor executa misiuni specifice de luptă împotriva imigrației clandestine și a traficului ilegal pe mare, precum și exerciții de evacuare medicală.

De asemenea, vor executa misiuni specifice luptei împotriva minelor marine în apele teritoriale ale Turciei și în zona de nord a Mării Egee.


La exercițiul multinațional MASREC 15, care răspunde situației tensionate din Orientul Mijlociu, participă nave și ambarcațiuni militare din Turcia, Qatar, România și Statele Unite.

Iar la NUSRET 15 participă nave dragoare de mine, nave și scafandri din Bulgaria, Grecia, România, SUA și Turcia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri