Sari la conținut

Drapelul regal, arborat din nou la Peleş

Momentul ridicării drapelului Regal a fost urmărit cu nostalgie de Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei, şi de soţul ei Principele Radu. Alături de ei au venit şi trei dintre surorile Principesei : Sofia, Maria şi Elena, precum şi verişoara regelui, Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, nepoata Reginei Maria. De asemenea, mii de invitaţi au venit la Castelul Peleş pentru a sărbători Ziua Regalităţii.

Recepţia pentru miile de invitaţi ale familiei regale, de la oameni simpli, până la înalţi diplomaţi ori artişti, a avut loc în salonul italian al Castelului.

Regele Mihai, care a suferit recent o intervenţie chirurgicală, a urmărit, de la reşedinţa sa din Elveţia, evenimentele organizate în ţară.

Andrew Popper, şeful Casei Regale: „Regele Mihai a trecut printr-o situaţie grea în ceea ce priveşte sănătatea. Slavă Domnului, sănătatea este mult mai bună, s-a stabilizat şi a avut ocazia să urmărească în presă şi la televiziune toate evenimentele, cu multă emoţie şi cu multă bucurie”.

Un moment emoţionant: întreaga familie regală a ieşit în balcon pentru a saluta mulţimea.

Ziua s-a încheiat cu un concert al cameratei regale, şi eliberarea a 400 de porumbei.