Sari la conținut

Drum construit în jurul unui stâlp

Drumul comunal din localitatea Suceviţa a fost refăcut după inundaţiile de acum cinci ani, iar localnicii au avut parte de o surpriză: un stâlp de electricitate se înalţă în mijlocul şoselei între cel două benzi de circulaţie.

Pentru a fi semnalizat, stâlpul a fost înconjurat şi de un scuar de beton.

- Suntem mândri, suntem mândri că avem un sens giratoriu, nici în oraş nu sunt aşa.

- Noi gândeam că-l scoate, ei o turnat aşa, că s-o turnat un mormânt aici ca să nu-l mai poată scoate.

- Numai la noi la Suceviţa se poate.

- E foarte periculos iarna, aici, când îngheaţă. Noi ştim, dar dacă vine unul care nu ştie?

- Oricând, un om obosit ceva neatent drept acolo se trânteşte.

Vechiul drum trecea la o distanţă de cinci metri faţă de reţeaua electrică. După inundaţii, şoseaua a trebuit însă deviată.

Primarul din Suceviţa susţine că nu a avut 20.000 de lei pentru a muta stâlpul şi, în plus, avea nevoie de acordul companiei de electricitate.

Dorin Ioan Pânzar, primarul comunei Suceviţa: „Eu dacă aş fi vrut să-l mut pe cheltuiala primăriei oricum nu puteam pentru că-mi trebuie avizul lor, este o documentaţie destul de stufoasă şi din sursele care m-am interesat, ar dura undeva la cinci-şase luni ca să pot obţine avizul de la ei cu toate că nu este treaba primăriei.”

Reprezentanţii companiei de electricitate nu au vrut să comenteze situaţia. Constructorul drumului însă susţine că edilii i-au cerut să termine cât mai repede şoseaua şi i-au spus că vor muta stâlpul ulterior.