Sari la conținut

EXCLUSIV. Comandantul forţelor armate columbiene, în România

Comandantul forţelor armate columbiene, generalul care a contribuit decisiv la semnarea istoricului acord de pace dintre Columbia şi gherilele FARC - acord pentru care preşedintele columbian a primit Premiul Nobel pentru Pace, a vizitat zilele acestea România. Oficialul militar a vorbit, în exclusivitate pentru Digi24, despre stadiul negocierilor care ar putea să aducă definitiv pacea în Columbia, după 52 de ani de conflict.

Lucrurile sunt foarte clare. Noi sperăm că ne vom bucura de seriozitatea totală a guvernului pentru a ne îndeplini obiectivele stabilite. Sperăm şi că FARC îşi va îndeplini angajamentele cu aceeaşi seriozitate”, spunea în 29 august Juan Pablo Rodriguez, comandantul forţelor armate columbiene.

Generalul Rodriguez este comandantul forţelor armate columbiene, personajul-cheie din spatele semnării acordului de pace încheiat cu gherilele FARC. Peste 220.000 de civili şi-au pierdut viaţa în confruntările din ultimii 52 de ani.

Juan Pablo Rodriguez: „Procesul de pace se află într-un stadiu foarte bun acum. După cum ştiţi, poporul columbian a cerut ajustarea acordului de pace negociat de guvern şi semnat cu FARC, pentru a se asigura că acordul final va fi cel mai bun. Sperăm ca în viitorul apropiat să putem ajusta acest acord şi să găsim pacea care este obiectivul poporului columbian”.

Generalul Juan Pablo Rodriguez negociază şi cu Armata pentru Eliberare Naţională, o altă grupare paramilitară care se află în conflict cu armata columbiană din 1964. Zilele trecute, 24 dintre membrii grupării de gherilă au predat armele în faţa şefului armatei.

„Începând de astăzi, ei trebuie să înceapă un proces de demobilizare care include predarea armelor şi parcurgerea unui proces judiciar”, a declarat ieri, în exclusivitate pentru Digi24, Juan Pablo Rodriguez.

Şeful forţelor armate columbiene a venit în România pentru a participa la o conferinţă NATO. El susţine că ţara sa e pregătită să colaboreze cu Alianţa Nord-Atlantică.

Juan Pablo Rodriguez: „Sunt aici să împărtăşesc din experienţa noastră de 50 de ani în lupta cu organizaţiile teroriste. Într-un final, după cum ştiţi, am reuşit să învingem organizaţile teroriste. Din acest motiv, am început negocierile cu FARC pentru a avea un acord final de pace.”

7000 de combatanţi fac parte din FARC. De-alungul timpul, temuta grupare a fost susţinută şi finanţată de Uniunea Sovietică, Cuba şi de cartelurile columbiene de droguri