Sari la conținut

Explicaţii trăsnite pentru averi nejustificate

  

Parlamentari, directori de companii de stat, primari şi chiar ambasadori nu au reuşit să explice cum au obţinut averile. Inspectorii ANI anunţă că mulţi dintre demnitari au început să-şi ia măsuri de precauţie.

Mai nou, am înţeles că este o practică, atunci când se intră într-o funcţie publică, la prima declaraţie de avere îşi notează o sumă în plus faţă de proprietatea pe care o au. Bijuterii, sume cash de 10.000, 20.000 de lei, 10.000 de euro, în funcţie de fiecare, cum consideră că va evolua în poziţia publică şi pe parcurs să fie acoperiţi de această sumă”, spune Moise Florin, inspector de integritate.

Procedura de verificare a averilor este complicată şi de lungă durată. Legea în vigoare prevede că un demnitar nu poate fi cercetat decât pentru mandatul în curs, iar faptele mai vechi de trei ani se prescriu. Nu puţine sunt situaţiile în care conturile sunt bine ascunse în bănci din străinătate. Inspectorii au solicitat informaţii din mai multe ţări. Israel, Cipru, Elvetia sau Ungaria sunt câteva dintre ele.

Am avut solicitări în străinătate şi pentru bunuri imobile şi pentru conturi. Avem şi răspunsuri. Este o etapă mai complexă pentru că instituţiile bancare din exterior răspund foarte greu. Avem răspunsuri afirmative , dar şi negative, în care spun că nu pun date la dispoziţia unei instituţii administrative sau pot pune numai în situaţia în care ar avea o decizie a instanţelor. Cu privire la răspunsuri, se întind şi pe un an jumătate, doi”, spune Elena Galan, director al Direcţiei Inspecţiei de Integritate.

Nici în ţară lucrurile nu merg mereu aşa cum şi-au dori inspectorii.

Singurele instituţii cu care putem spune că am avut anumite probleme sunt instituţiile conduse de persoana evaluată. Persoana evaluată, fiind şeful instituţiei, încearcă cât de cât să îngreuneze durata evaluării. Dacă nu s-a primit un răspuns din partea instuţiei, putem aplica o amendă de 200 de lei pe o zi de întârziere. Au fost foarte multe cazuri în care s-au aplicat aceste amenzi şi, pentru instituţii mai mici, reprezintă o sperietoare”, explică inspectorul Moise Florin.

Sunt persoane care, într-adevăr, abuzează de funcţiile pe care le deţin şi vin şi spun că: eu am funcţia respectivă şi nu vii tu să mă întrebi pe mine de unde am banii respectivi şi cum am făcut”, mai spune Elena Galan.

În situaţia în care ajung în faţa unui judecător, explicaţiile demnitarilor pentru averile nejustificate întrec orice imaginaţie.

A fost o situaţie de acest gen în care persoana evaluată a declarat că a luat un împrumut de 300.000 de euro de la o persoană pe care o cunoscuse la un cabinet stomatologic înainte cu două săptămâni. Alte persoane justifică din veniturile agricole ale familiei, creşterea animalelor, deşi nu au un certificat de producător. Alte persoane justifică din economii făcute înainte cu 20 de ani, după revoluţie ar fi desfăşurat activităţi de comerţ România - Turcia sau au vândut aur”, povestește Ioana Lazăr, director al Direcţiei Jurdice a ANI.

A fost şi un caz special, în care motivaţia pentru averea nejustificat de mare a fost cel puţin ciudată. Demnitarul a chemat un martor care să confirme că banii au fost obţinuţi din activităţi ruşinoase, fără să dea alte explicaţii.