Sari la conținut

Facturile de energie, ridicate de la cârciumă. Se întâmplă la Roma, județul Botoșani

Luna aceasta, în comuna Roma din Botoşani, facturile localnicilor pentru energie electrică au venit la medicul de familie.

Am găsit pe terasă cele patru cutii intacte, motiv pentru care a doua zi le-am luat cu mine la cabinet și care o mai venit s-o aflat din om în om că facturile de la Enel sunt la mine și au venit oamenii și le-au luat dar au mai fost facturi lăsate pe la cârciumi”, a spus Rodica Bârliga, medic de familie în comuna Roma.

Aşa că oamenii sunt nevoiţi să ia tot satul la pas în căutarea facturilor.

Luna trecută, când s-au lăsat facturile o parte prin dispensar, o parte prin poștă, o parte prin șanțuri, n-am primit deloc, m-am dus la EON, am scos o copie după factură, am dus, am plătit, iar luna asta n-am primit deloc”, a spus un sătean.

Factura pentru energia electrică a sosit cu mare întârziere, undeva la două luni de la data la care ar fi trebuit să sosească și am ridicat de la o crâșmă din sat”, a adăugat un alt sătean.

La noi în comună, situația cu facturile este dezastruoasă.Sunt cetățeni care nu au primit de 2-3 luni facturile, le-au găsit pe la gunoi, lăsate prin șanțuri, pe la alte persoane chiar”, a spus Gheorghe Bârliga, primarul comunei Roma.

Aceeaşi situație și în comuna Mihai Eminescu. Aici, vânzătoarele de la magazinele din sat au fost cele care au primit facturile la energie ale localnicilor.

Le căutăm dacă le găsim, nu la magazinul ăsta, mergem la celălat”, a spus un sătean.

Furnizorul de energie electrică dă vina pe oameni. Reprezentanţii furnizorului de electricitate susţin că firma care trebuia să distribuie facturile a întâmpinat dificultăţi în special la ţară pentru ca adresele abonaţilor nu conţineau şi denumirea străzii, ci doar numele localităţii.

Compania de electricitate spune oamenii ar fi trebuit să comunice adresa completă atunci când au încheiat contractele, iar până acum şi-au primit facturile acasă datorită poştaşului care ştie unde stă fiecare localnic. Promit totuşi că situaţia va fi rezolvată curând, iar cei care au primit facturile cu întârziere nu vor fi penalizaţi pentru că nu au plătit la timp.