Sari la conținut
News Alert

Fără taxe de pod la Feteşti şi fără restricţii de circulaţie la Agigea în vacanţa de 1 Mai

 

Taxa de pod va fi suspendată timp de trei zile, potrivit unui ordin al ministrului Transporturilor publicat în Monitorul Oficial. Suspendarea taxei este valabilă pe ambele sensuri de mers.

Astfel, participanţii la trafic vor fi scutiţi de plată pe 30 aprilie, în intervalul orar 12:00 - 24:00, pe 1 mai între orele 00:00 şi 16:00, dar şi pe 4 mai între orele 07:00 şi 24:00.

Şi cei care vor tranzita podul de la Agigea au parte de veşti bune. Astfel, începând de miercuri, ora 16.00, şi până marţea viitoare, ora 8.00, traficul rutier se va desfăşura pe trei benzi de circulație pe toată lungimea podului, în funcție de volumul de trafic înregistrat în acest timp, pe cele două direcții de deplasare.