Sari la conținut
News Alert

Fifor: Flota României, o jucărie pe lângă cea rusă

România caută soluții pentru consolidarea capacității sale de apărare. Achiziţia primelor corvete este doar un prim pas. Până la finalul anului, primele rachete Patriot vor fi operaţionale, iar contractul pentru fabricarea în România a transportoarelor Piranha a fost şi el semnat. Ministrul Apărării promite că mare parte din banii daţi pe tehnica de luptă vor fi investiţi în industria de apărare.

Mihai Fifor - ministrul Apărării: Pare, să zicem, o jucărie flota României în comparaţie cu ce are dispus flota Rusiei la Marea Neagră. Aşa cum spun generalii din armata, până să ajungi să lansezi rachete este bine să demonstrezi adversarului că ai capacitatea de descurajare.

Laurenţiu Rădulescu, reporter Digi24: Prima veste bună vizează apărarea aeriană a României. Guvernul plăteşte 764 de milioane de dolari pentru prima baterie de rachete de tip Patriot. Ea va fi amplasată până la finalul anului. În total vom cheltui peste 4 miliarde de dolari pe cele 7 baterii antiaeriene de care avem nevoie.

Mihai Fifor, ministrul Apărării: Achiziţia sistemelor patriot se face prin procedură G to G. Guvern la guvern. Procedura guvern la guvern nu este purtătoare de offset.

Laurenţiu Rădulescu, reporter Digi24: Nu acelaşi lucru se va întâmpla în cazul contractului cu General Dynamics. Armata va cumpăra 227 de transportoare Piranha. 197 dintre ele vor fi fabricate la Uzina Mecanica București. Valoarea totală a contractului este de 895 de milioane de euro. A fost deja semnat un prim acord cu americanii, care s-au angajat ca primele 30 de blindate să fie aduse în următoarele 18 luni .

Mihai Fifor, ministrul Apărării: Legea prevede că 80 la sută din valoarea contractului se duce în offset. Sunt sume consistente, care se întorc în economia românească.

Laurenţiu Rădulescu, reporter Digi24: Ce înseamnă offset? Faptul că până la 80 la sută din banii dați pe tehnică militară se întorc în ţară prin investiţii ale firmei care vinde armamentul. Asta s-ar putea întâmplă în cazul corvetelor sau în cel al achiziției elicopterelor de atac. Cert este că până în 2026 avem de cheltuit 9,8 miliarde de dolaeri pe înzestrarea armatei, cam 38 la sută din bugetul MApN.