Sari la conținut

Fost ministru al Finanţelor: Voi plăti datoria la Fisc în funcţie de ce pot

O să plătesc în funcție de ce pot să plătesc. O să văd dacă pot găsi un împrumut, eventual, să achit partea de penalități, ca să nu crească în continuare. Dacă aveam suma, plăteam. Vă dați seama că nu stăteam să plătesc penalități aiurea”, a spus, într-o conferință de presă la Alba Iulia, fostul ministru de Finanțe.

Eugen Teodorovici susţine că a ajuns să aibă restanţe și pentru că ar fi acceptat să le acorde păsuiri chiriaşilor dintr-un imobil.

„Poate de multe ori am uitat să mă ocup de finanțele mele, m-am ocupat de finanțele țării. Recunosc și asta. Treburile casei le-am lăsat pe umerii soției”, a afirmat Eugen Teodorovici.

Fostul ministru de Finanţe mai susţine şi că a decis să nu facă uz de prevederile Ordonanței de Urgență 44 – a amnistiei fiscale, adoptată de guvernul din care făcea parte.

„De exemplu, eu puteam să beneficiez de o reducere peste jumătate a sumei pe care o datoram statului, la penalități și restul. Dar nu mi-am aplicat-o. Mi-am spus că nu e normal, nu e corect, nu e moral să fac acest lucru. Și am rămas să îmi plătesc eu, când pot și cum pot, aceste dări față de stat”, a mai declarat Eugen Teodorovici.

Pe de altă parte, fostul ministru, senator PSD, a afirmat că după alegerile locale formaţiunea sa ar trebui să depună o moţiune de cenzură.

Eu am spus-o, de la momentul în care s-a votat în Parlament acest guvern, că a fost o greșeală. O spun și astăzi. A fost o greșeală”.

Eugen Teodorovici speră ca la alegerile din 5 iunie să fie un vot masiv al populației în favoarea PSD, care „să arate, să fie un mesaj clar către partid în principal, către conducerea partidului, ca o moțiune de cenzură să fie luată în discuție și să fie depusă”. Acesta susţine că, deoarece nu este un Guvern politic, membru cabinetului Cioloş nu răspund în faţa nimănui pentru greşelile lor: Hai să fie un guvern politic, care să răspundă. Cum l-aș califica? E puțin să spun anti-tot ceea ce înseamnă România, de la simboluri până la viața de zi cu zi. Efectiv ei luptă împotriva noastră ca țară”, susţine Eugen Teodorovici.