Sari la conținut

Fost secretar de stat în Guvernul Cioloş, despre efectele comenzii politice pe subiecte sensibile

Un fost secretar de stat în Ministerul Muncii în timpul Cabinetului Cioloş atrage atenţia asupra efectelor comenzii politice pe subiecte sensibile, pornind de la situaţia cerută de ANPC privind prezenţa copiilor la proteste.

oa atoiu secretar stat

Oana Toiu semnalează faptul că în instituţie sunt oameni cu intenţii bune care ştiu cât de absurdă este situaţia: „Dacă noi cu zecile de mii ne-am simțit ignorați și disprețuiți în piață, imaginați-vă cum se simt oamenii conduși cu bocancul de ei.”.

Potrivit fostului secretar de stat, lăsat să îşi facă treaba, ANPDCA a simplificat anul trecut procedura de adopţie, a lăsat deschisă linia de dialog cu ONG-urile şi a avut una dintre cele mai bune legături cu județele dintre autoritățile fără structuri teritoriale.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului strânge date din teritoriu despre sesizările primite cu privire la părinţii care şi-au dus copiii la proteste și măsurile luate.

Oana Toiu atrage atenţia asupra problemelor reale pe care autoritatea le are de rezolvat, printre care situația asupra sesizărilor primite față de părinții care folosesc copii la cerșit, recensământul la nivelul fiecărei comunități al copiilor în situații de risc sau condiţiile de locuire precare.