Fost șef al Administrației Penitenciarelor: Protestele se pot extinde în alte penitenciare dacă trusturile finanțate de deținuți continuă acțiunile

Data publicării:
detinuti revoltati botosani

Protestele se pot extinde în alte penitenciare dacă trusturile finanţate de deţinuţi continuă aceste acţiuni, şi - cu siguranţă - vor fi pagube materiale deloc de neglijat. Şi, nu este deloc de neglijat riscul pentru personal şi pentru deţinuţi în cazul în care aceste evenimente se vor agrava”, a spus Sorin Dumitraşcu, fost director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în prezent expert în penitenciare în programe europene, într-un interviu pentru HotNews.ro.

În ceea ce privește declaraţiile ministrului Justiţiei referitoare la graţiere că posibilă soluţie la problema supraaglomerării, Sorin Dumitrașcu spune: „Raluca Prună n-a avut probabil în vedere că în rândul deţinuţilor există anumite aşteptări şi că pe acest fond reacţia va fi cea pe care o vedem. Deţinuţii au receptat în mod evident declaraţiile doameni ministru că fiind în favoarea sutinerii unui eventual proiect de amnistie şi graţiere”.

Sorin Dumitrașcu spune că grațierea nu ar fi o soluție, pentru că numărul deţinuţilor ar reveni la nivelul anterior în cel mult un an.

Guvernul a planificat deja investiţii de aproape 800 de milioane de lei în sistemul penitenciar, iar aceste investiţii includ construirea a două penitenciare, modernizarea a câteva mii de locuri de detenţie şi angajarea de personal. Şi acest lucru este cunoscut. N-a făcut asta pentru sănătate, şi nici pentru învăţământ. A făcut-o pentru penitenciare”, a spus el.

Urmăriți interviul integral pe HotNews.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri