Fotbalişti somaţi să dea înapoi primele: "Ni s-au băgat banii prin poştă"

Data actualizării: Data publicării:
Minge Fotbal Poze Football

Mai mulţi fotbalişti de la fosta echipă Săgeata Năvodari ar putea fi obligaţi să dea primele înapoi. Printre ei, şi Alin Toşca, actualul jucător de la Betis Sevilla. Primăria i-a dat în judecată pentru că are de recuperat 100.000 de lei acordaţi cu titlu de primă, în 2014, de fostul edil al oraşului, arestat pentru că a finanţat ilegal clubul.

29 jucători şi tehnicieni au primit recompense, în anul 2013, de la Consiliul Local Năvodari înainte de ultima etapă a turului de campionat.

Florin Chelaru, primarul oraşului Năvodari: „Era vorba despre o premiere de 1 miliard de lei, vechi, asta înseamnă 100.000 de lei noi şi ea a fost împărţită de către managerul echipei la toţi jucătorii, plus echipa de antrenori, maseori şi toate echipele de pe lângă echipă”.

Emil Nanu, fost jucător Săgeata Năvodari: „Ni i-au băgat prin poştă, îmi aduc aminte, într-o iarnă, undeva, înainte de Crăciun şi Revelion şi ne-am trezit acum, după câţiva ani de zile că trebuie să înapoiem banii. Dacă mă forţează instanţa, probabil că n-o să am ce face, o să trebuiască să-i înapoiez”.

Sumele primite variază între 3.000 si 5.000 de lei, în funcţie performanţele jucătorilor. Actualul primar spune că sportivii nu au nicio vină, dar cu toate acestea, i-a dat în judecată ca să recupereze banii, după ce Curtea de Conturi a descoperit neregulile.

Florin Chelaru, primarul oraşului Năvodari: „Nu trebuia să dăm noi, consiliul local, direct jucătorilor. Asta este o chestiune de formă, dar ceea ce hotărăşte Curtea de Conturi la momentul acesta este o hotărâre de neatacat.”

Dorel Zaharia, fost jucător Săgeata Năvodari: „Mi-am luat un avocat care să mă reprezinte în această problemă Această premiere a venit din partea autorităţilor locale, noi nu am avut un contract. A fost o premiere legală”.

Gică Mina, fost antrenor secund Săgeata Năvodari: „Dacă e să aibă câştig de cauză Primăria, asta e, ne conformăm, dar ceea ce nu cred. Pentru că noi n-am avut un contract prestabilit, ei au făcut şedinţă la urgenţă de Consiliu şi, practic, vina e la ei cum au dat banii. Noi, ca sportivi, am încasat nişte bani pe care trebuia să-i luăm ca premiere, ca bonus”.

Fostul primar din Năvodari, Nicolae Matei, a fost găsit vinovat şi condamnat la închisoare pentru finanţarea ilegală a echipei de fotbal cu peste 12 milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri