Sari la conținut

FOTO VIDEO Voluntar în Nepal. Dezastrul, văzut prin ochii unui tânăr român cu suflet mare

Ionuţ Ursu a fost voluntar, timp de o lună, în Nepalul devastat de cutremurul cu magnitudinea de 7,8, din 25 aprilie. În prima săptămână, studentul român a dormit în cort, într-un sat aflat la 60 de kilometri de capitală.

FOTO Facebook

Ionuţ Ursu, voluntar: „Acolo nicio casă nu o vezi în picioare. E o comunitate mare, de peste două, trei mii de familii”.

Apoi a lucrat peste 12 ore pe zi la secția de urgențe a unui spital din Kathmandu.

Un român îşi vinde lucrurile şi pleacă voluntar în Nepal

Ionuț Ursu: „Primul caz a fost un pacient venit în stop cardio-respirator, scos de sub dărâmături, a fost scos de armată la mult timp după cutremur, era deshidratat, nealimentat, avea plăgi și piciorul rupt”.

OAMENI. Ionuț Ursu: „Cred că voi fi voluntar până la moarte”

Nimic din ce a făcut ca voluntar al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti nu l-a pregătit pentru cazurile de care s-a ocupat în Nepal.

FOTO Facebook

Al doilea mare cutremur, care a avut magnitudinea de 7,4, l-a prins pe Ionuţ în timp ce ajuta la construirea unor noi locuințe. Era 12 mai şi tânărul spune că se aştepta la orice: „N-am avut emoții, mă așteptam la ce e mai rău. Am prins un copiluț mic prins sub dărâmături, l-am scos de acolo. I-a spart capul urât, i-a căzut țigla de pe casă”.

Ionuţ Ursu vrea acum să scrie o carte despre Nepal, despre tragediile şi oamenii pe care i-a întâlnit acolo. Se gândeşte să o numească „Lumea oamenilor modeşti”.

FOTO Facebook