FOTO&VIDEO. Ziua Marinei la Constanţa. 3000 de militari şi zeci de nave de luptă au făcut spectacol pe Marea Neagră

Data publicării:
Ziua Marinei 02

Un spectacol impresionant s-a desfăşurat vineri pe Marea Neagră şi pe faleza Cazinoului din Constanţa, de Ziua Marinei. Marinarii militari le-au oferot un adevărat regal celor câteva mii de oameni care au venit în faţa Comandamentului Flotei Române.

ACTUALIZARE 12.00 Sunt cinci-șase mii de persoane care asistă la exercițiile marinei militare. Doi militari au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza căldurii. Parada se încheie cu o defilare:

ACTUALIZARE 11:15 Se simulează respingerea unui atac de pe mare de către infanterie:

ACTUALIZARE 11:00 Locotenent Crina Datcu descrie jocurile militare și exercițiile de desant. Ea a vorbit inclusiv despre planurile de viitor pentru singurul submarin al României, Delfinul, care în prezent nu este operațional:

 

ACTUALIZARE 10:00 Ceremoniile au început cu intonarea imnului de stat. Comandorul Adrian Filip explică ce caracteristici au câteva dintre navele şi elicopterele care participă la paradă: 

ACTUALIZARE 9:03 Reporterul Digi24 Oana Manoilă este la bordul fregatei Mărășești, cândva nava-fanion a flotilei militare românești. Construită la Mangalia și lansată la apă în 1985, nava Mărășești se numea pe atunci Muntenia și era una dintre cele mai mari nave militare din bazinul Mării Negre. Pentru un tur complet al navei este nevoie de o oră. Fregata este dotată cu patru motoare care pot asigura energia necesară pentru un sfert din orașul Constanța.

ACTUALIZARE 9:00 Comandorul Marinică Mustățea explică ce exerciții vor fi prezentate la festivități și care este noutatea acestui an: 

ACTUALIZARE 8:19 Spectatorii au început să se adune pe faleza de la Cazinou. Peste 20 de nave militare au fost scoase în larg, transmite corespondentul Digi24 Laurențiu Rădulescu:

 

Peste 3000 de militari şi zeci de nave de luptă fac spectacol atât pe mare, cât şi pe uscat. Festivităţile încep la ora 9:55 cu un ceremonial de ridicare a pavilionului, geacului şi Marelui Pavaz la catarg. Zeul Neptun dă startul manifestărilor, iar trăgătorii de elită de pe navele, elicopterele şi avioanele de luptă deschid focul pe mare.

Pe uscat se desfăşoară ceremonii militare, spectacole ale fanfarei, jocuri marinăreşti şi concursuri sportive. Sărbătoarea se încheie la ora 22 cu parada retragerii cu torţe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri