G. Frunda: „Execuția mediatică a celor reținuți și arestați este în contradictoriu cu toate normele europene”

Data publicării:
frunda

 

Gyorgy Frunda a declarat miercuri, la RFI, că un proiect precum cel al PSD privind arestul nu este necesar, argumentând că modalitățile de arestare ar fi stabilite clar atât în convențiile internaționale, cât și în procedura penală română și în "doctrina constantă" a CEDO.

"Pur și simplu ar trebui respectate aceste norme. Ar trebui respectate cazurile de arestare și tratamentul la care este supus cel care este arestat preventiv sau reținut de către organele de urmărire. Acestea ar trebui în momentul reținerii, arestării, să nu-l lase în cătușe liber pe stradă pe cel împricinuit, ci să-l pună într-o mașină în curtea instituției și să-l ducă în sediul Poliției Capitalei, dacă vorbim de București. Această execuție mediatică, discreditarea umană, umilirea celor reținuți și arestați este în contradictoriu cu toate normele europene și nu se practică în nici unul din statele Europei. Dacă aceste persoane vor ataca statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în mod cert vor câștiga", a spus Gyorgy Frunda, la RFI, notează Agerpres.

El a opinat că DNA nu ar trebui să se pronunțe în legătură cu ceea ce dorește să facă Parlamentul.

"După părerea mea, este inacceptabil ca Direcția Națională Anticorupție, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție de multe ori să încerce să influențeze decizia politică”, a mai spus Frunda.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri