Sari la conținut

Gheorghe Iancu: Libertatea religioasă nu este respectată. Dacă nu se mai înțeleg unii cu alții, s-ar putea restrânge libertățile fundamentale

Sunt mai multe drepturi fundamentale care pot fi luate în discuție, nu numai libertatea de exprimare. Expresie este o chestiune pe care a lansat-o presa, dar denumirea generală este libertatea de exprimare. Iar libertatea de exprimare trebuie să aibă în spate un drept la informație. În Convenția Europeană a Drepturilor Omului este reglementat dreptul la informație împreună cu libertatea de exprimare”, a precizat Gheorghe Iancu.

Nu cred că dreptul la informație și libertatea de exprimare sunt așa de legate în cazul acesta, cât libertatea conștiinței, libertatea religioasă. Libertatea religioasă presupune, și la noi în țară, și în Franța, și peste tot în UE, cuvântul toleranță. Toleranța este de prin anul 311, dacă îmi aduc aminte bine, de pe timpul lui Galerius cel Tânăr, urmat apoi de Împăratul Constantin, ambii de origine tracă, nu dacă, de origine tracă în general. Toleranța asta, care este cerută de constituții și de actele internaționale, nu este respectată. Toleranța și din partea musulmanilor către celelalte religii și din partea celorlalte religii față de musulmani”, a spus Gheorghe Iancu, profesor de drept constituțional.

Dacă am ajunge la ideea că, totuși, trebuie luată o măsură, pentru că nu mai poate nimeni să se înțeleagă cu nimeni, atunci există posibilitatea restrângerii tuturor acestor libertăți: libertatea religioasă, libertatea de exprimare, dreptul la informație, așa cum în Constituția noastră presupune articolul 53. Și pentru ce? Pentru exact ce se spune acolo. Asta sigur nu mai e (restrângere) temporară. Și multe alte drepturi fundamentale se pot restrânge”, a precizat Gheorghe Iancu.