Godină, despre actrița ridicată de jandarmi la Cluj: A ţinut să joace gratuit un rol de circar

Data actualizării: Data publicării:
marian godina la digi

Poliţistul Marian Godină comentează incidentul de la Cluj, unde o tânără actriţă a fost ridicată de jandarmi sub acuzaţia că ar fi perturbat o manifestaţie în favoarea familiei tradiţionale, spunând că a fost pentru a doua oară când a descoperit o actriţă de care nu auzise, „dar nu pentru că ar fi făcut vreun rol extraordinar în vreun film premiat, ci pentru că a ţinut să joace în public, gratuit, un rol de circar”. Godina mai afirmă că „din fericire, tot pentru ea, jandarmii au băgat actoria în dubă, pentru că legea e clară în privinţa unor astfel de manifestaţii, iar când prezenţa unei persoane instigă, acea persoană trebuie îndepărtată, pentru ca lucrurile să nu degenereze, asta pentru protecţia ei în primul rând”.

„Ieri a fost pentru a doua oară când am descoperit o actriţă de care nu auzisem, dar nu pentru că ar fi făcut vreun rol extraordinar în vreun film premiat, ci pentru că a ţinut să joace în public, gratuit, un rol de circar. Actriţa noastră a participat la un marş LGBT, după care a ţinut să meargă şi la manifestaţia antigay. S-a dus acolo, după cum ea ne spune, ca să facă dialog, adică nu doar să asculte şi să tacă (ceea ce era oricum ostentativ)", îşi începe poliţistul postarea de pe Facebook.

El comentează ironic demersul tinerei, spunând că „s-a gândit ea cumva că oamenii ăia, ale căror păreri sunt neschimbate de câteva secole, pot fi aduşi pe calea cea dreaptă de către ea, prin dialog”.

„Şi-o fi zis ceva de genu': "Mă, cu oamenii ăia o fi dialogat careva? Ia, că mă duc eu să-i luminez. O să dialoghez eu cu ei şi vor înţelege cât de încuiaţi sunt. Ba chiar vor pleca unii de la marş ţinându-se de mână câte două cefe late, dintre care una va ţine şi un trandafir în dinţi în timp ce îşi va suna nevasta să o anunţe că divorţează pentru că s-a reprofilat şi şi-a descoperit adevărata dragoste. Nevastă-sa se va bucura de veste pentru că şi ea flirta de ceva vreme cu vecina de la trei. De mâine vor fi nişte oameni destupaţi, atât la figurat cât şi la propriu”, continuă poliţistul.

El subliniază că lucrurile nu s-au întâmplat cum probabil se aştepta fata, „pentru că acolo nu erau absolvenţi de filosofie dornici de dezbateri cu argumente pro şi contra”, dar adaugă că cei aflaţi la mitingul pentru susţinerea familiei tradiţionale aveau dreptul să-şi exprime părerile „în cadru organizat şi autorizat, la fel cum şi ea a avut dreptul de a face asta la marşul la care participase în aceeaşi zi şi care nu fusese perturbat de nimeni din cealaltă tabără”.

„Din fericire, tot pentru ea, jandarmii au băgat actoria în dubă, pentru că legea e clară în privinţa unor astfel de manifestaţii, iar când prezenţa unei persoane instigă, acea persoană trebuie îndepărtată, pentru ca lucrurile să nu degenereze, asta pentru protecţia ei în primul rând. Oare ce ieşea dacă nu erau jandarmii deloc? Se mai ducea acolo dornică de dialog?”, spune Marian Godină, care consideră trist faptul că „formatori de opinie” vorbesc despre un nou abuz al Jandarmeriei fără a se documenta dacă jandarmii au procedat legal.

„Era suficient de citit Legea 60/1991 şi de gândit că ea se aplică la fel şi pentru bărbaţi, şi pentru femei. Că doar tot suntem împotriva discriminării. Şi cred că oricum au rugat-o frumos cam de prea multe ori”, scrie poliţistul, care felicită Jandarmeria Română.


Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Oana Mardare, o tânără actriţă, care asista la mitingul organizat sâmbătă, în centrul Clujului, de mai multe organizaţii care susţin familia tradiţională a intrat în conflict cu manifestanţii după ce a comentat afirmaţiile unuia dintre ei cu privire la un miting al comunităţii LGBT, desfăşurat anterior. Incidentul a determinat intervenţia jandarmilor, iar imaginile difuzate ulterior o arătau pe tânără cum este târâtă de jandarmi, cum ţipă şi apoi cum este dusă la duba Jandarmeriei împotriva voinţei ei şi în pofida argumentelor celor care au asistat la respectiva scenă.

(sursă: News.ro)

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri