Sari la conținut

Hans Klemm: Există mitul că obținerea vizei SUA e extrem de dificilă. Procesul e foarte simplu

Foto: Facebook / Ambasada SUA

„Administrația Obama încearcă să obțină schimbarea legislației pentru a extinde programul. În acest moment însă legislația din domeniu este un subiect foarte sensibil, așadar este foarte greu să prevedem când se va schimba legislația. Există însă mitul că obținerea vizei SUA este extrem de dificilă. Colegii noștri de la consulat au subliniat în diverse rânduri că procesul de solicitare a vizei este extrem de simplu”, a spus Hans Klemm, într-o discuție online cu utilizatorii de Facebook, relatează Agerpres.

El a arătat că „pentru moment” prevederile programului Visa Waiver depind de legislația americană, existând un număr de criterii care trebuie îndeplinite pentru ca o țară să se califice pentru includerea în program.

„România a făcut eforturi să le îndeplinească, iar rata refuzurilor evoluează în direcția potrivită”, a adăugat ambasadorul.