Huffington Post: Gerhard Schroder, Elena Udrea şi Ioan Rus ar fi implicați în dosarul EADS

Data publicării:
eads sigla

Jurnaliştii scriu că în afacerea EADS România s-au implicat mai mulţi oameni de afaceri importanţi, dar şi demnitari din Germania.

„Pe lângă firme ca EADS Deutschland GmbH, Fujitsu Siemens Computers şi Microsoft, în această afacere apar şi nume precum Gerhard Schroder, Bodo Hornbach, Ion Ţiriac şi Klaus Mangold, alături de cel al candidatei la preşedinţia ţării Elena Udrea”, relatează huffingtonpost.de.

Din textul articolului reiese şi modul în care aceste persoane ar fi acordat sprijin pentru ca statul român, prin Ministerul de Interne, să semneze un contract păgubos, spun procurorii.

„Cercetările DNA, iniţiate după ce obţinuse informaţii din partea FBI, deschid problema implicării lui Gerhard Schroder, Klaus Mangold şi Ion Ţiriac: ei au facilitat afacerea prin faptul că în acea perioadă purtaseră mai multe runde de discuţii la nivel guvernamental la Bucureşti”, relatează publicația online.

Emil Hurezeanu: „Afacerea Microsoft plus EADS este considerată cea mai gravă din istoria informaticii”

Jurnaliştii de la Huffingtonpost.de scriu şi despre implicarea în această afacere a actualului ministru al Transporturilor, Ioan Rus: „Una dintre figurile centrale o reprezintă Ioan Rus, fost director general DaimlerChrysler pentru Transilvania (până în 2000), apoi ministru de interne român şi responsabil pentru încheierea afacerii MAI-EADS.”

Potrivit procurorilor, contractul EADS a fost semnat în anul 2004 de ministrul de interne Marian Săniuţă. Preţul iniţial a fost stabilit la 540 de milioane de euro, dar a fost suplimentat, prin acte adiţionale, până la peste 700 de milioane de euro. Procurorii DNA spun că multe dintre acte ar fi fost încheiate după ce mai mulţi foşti miniştri şi demnitari din MAI ar fi primit mită de câteva milioane de euro - se arată în articol.

Reacții la București în urma articolului despre EADS din presa germană
BUSINESS CLUB. Personajele-cheie ale afacerii EADS

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că s-ar bucura dacă „ar ieşi” şi dosarul EADS, în contextul evoluţiilor din dosarul Microsoft. El a precizat că şi dosarul EADS, atunci când va fi gata pentru lucru, va face o altă parte de radiografie a clasei politice româneşti.

Este necesar, pentru că populaţia nu va fi convinsă că are nevoie de o nouă clasă politică, dacă nu vede. Şi dosarul EADS, atunci când va fi gata pentru lucru, va face o altă parte de radiografie a clasei politice româneşti”, a arătat Traian Băsescu într-un interviu pentru Adevărul Live.

Elena Udrea a declarat că nu are mai multe informaţii decât cele ce au apărut în presă despre dosarul EADS, dar aşteaptă să vadă numele miniştrilor care au fost implicaţi. Declaraţia a fost făcută la Digi24, la emisiunea Jurnalul de seară.

Întrebată ce informații are în legătură cu acest dosar, Elena Udrea a răspuns: „Păi cele care sunt în presă, este evident că există acest dosar EADS, au fost facute percheziții la niște oameni de afaceri, asta a fost informație publică și aștept ca acest dosar să apară și să vedem miniștrii implicați în dosar”.

Chiar ieri m-a sunat Procuratura de la Munchen, un gest neobișnuit, mi-au cerut niște detalii, mi-au dat numărul de dosar. Le-am propus procurorilor din Munchen, le-am dat și un nume al unui martor care e dispus să prezinte structurile din România, este vorba de un cetățean român și este unul dintre arhitecții sistemului de corupție EADS, care deja colaborează cu DNA, procuratura din Munchen va lua legătura direct cu DNA”, a spus Vlad Georgescu, autorul articolului din huffingtonpost.de, la Digi24.

Urmăriți declarațiile jurnalistului în materialul video de mai jos:

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri