Iaşi: Nou incendiu în blocul afectat de o explozie soldată cu doi morţi şi 11 răniţi

Data publicării:
STE 8098

Purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi a precizat că incendiul a fost lichidat rapid, fiind vorba despre un focar rămas nestins luni seară, în urma incendiului care a urmat după deflagraţie, informează News.ro.

”Au ars cărţi şi materiale textile aflate la subsol unde a rămas jar de luni”, a explicat Loredana Covalschi.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Loredana Covalschi, a declarat pentru News.ro că un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, în blocul din Iaşi în care, luni seară, s-a produs o explozie în urma căreia două persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite.

Incendiul a fost lichidat la scurt timp după ce un agent de la poliţia locală, care se afla în zona blocului din Copou, a făcut anunţul la 112. Loredana Colvaschi a precizat că, din primele informaţii, au ars mai multe materiale textile şi cărţi din imobilul care a fost evacuat luni seară, în urma exploziei, autorităţile anunţând că acesta nu mai poate fi locuit o perioadă.

Luni seară, în jurul orei 20.20, o explozie s-a produs în blocul de patru etaje din zona Copou, în care locuiesc în mare parte pensionari, deflagraţia fiind urmată de un incendiu.

În urma exploziei, două persoane au murit, iar 11 au fost rănite. Una dintre persoanele care a decedat în urma exploziei de luni seară este fostul prorector al Universităţii Tehnice ”Gheorghe Asachi”, Victor Bulacovschi, iar cealaltă victimă este soţia acestuia, fost cercetător la Institutul ”Petru Poni”.

Cele trei persoane - doi soţi, ambii în vârstă de 81 de ani, dar şi o femeie de 63 de ani - care mai sunt încă internate în spital în urma exploziei sunt în stare stabilă, dar medicii spun că pot apărea complicaţii pe fondul vârstei înaintate.

Viceprimarul Iaşiului Gabriel Harabagiu a declarat, miercuri, pentru News.ro că echipele E.ON au descoperit trei găuri într-o ţeavă de gaz, la câteva zeci de metri de blocul din zona Copou unde a avut loc explozia soldată cu moartea a două persoane şi rănirea altor 11.

Potrivit lui Harabagiu, ţevile sunt în pământ, iar prin spărturile respective gazul ar fi ieşit şi s-ar fi infiltrat într-un alt canal, în care sunt puse ţevile pentru alimentarea cu agent termic.

„Erau trei găuri cu diametrul cât un deget. Credem că aceasta este cauza exploziei, însă ancheta este cea care ne va arăta ce s-a întâmplat. Gazul s-a dus pe canalul respectiv, iar capătul de linie este subsolul blocului unde a avut loc explozia”, a precizat viceprimarul Gabriel Harabagiu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi distrugere calificată în cazul exploziei din blocul din Iaşi.

 sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri