Sari la conținut

Iaşi: Un copil de doi ani este în stare critică la spital, după ce a căzut într-un puţ

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, Silvia Bolohan, a declarat, miercuri, că incidentul s-a petrecut în satul Todireni, comuna Bârnova, judeţul Iaşi, a precizat Mediafax.

Băiatul a căzut într-un puţ cu adâncimea de trei metri.

„La ora 9.17 am fost sesizaţi, iar echipa medicală a fost trimisă imediat la faţa locului. Când au ajuns acolo, oamenii noştri, băiatul fusese deja scos de către săteni. Copilul este resuscitat şi este transportat, la această oră, către Spitalul Sfânta Maria din municipiu. Din ce am înţeles, copilul este în stare de hipotermie, fără activitate cardiacă, a declarat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.

Ea a precizat că nu se cunosc, deocamdată, împrejurările în care copilul a căzut în puţul respectiv, dar că se fac investigaţii în acest caz.