Improvizaţie cu ieşire la autostradă. Drumuri de pământ în loc de căi de acces asfaltate

Data publicării:
autostrada drum pamant scris2

La kilometrul 26 al autostrăzii Bucureşti - Ploieşti ar fi trebuit să fie prima ieşire de pe autostradă. Lucrările nu sunt încă gata, dar locuitorii din Moara Vlăsiei au rezolvat problema. Au dat barierele la o parte, aşa că acum pe acest drum se poate circula.

Şi mulţi o şi fac, chiar dacă scrie mare că intrarea pe autostradă este interzisă, iar numele localităţii nu apare pe panou.

„Am trecut odată pe acolo şi m-a blocat. E și poliție câteodată. Eu ocolesc ca să ajung la Moara Vlăsiei. Pe drumul vechi, pe la Otopeni”, spune un șofer.

Căciulaţiul este legat de autostradă printr-un drum de pământ. Mai mult, în urmă cu o lună o echipă Digi24 îi filma chiar pe angajaţii companiei de construcţii care se foloseau de această improvizaţie.

Reporter: A cui este vina?

Angajat: A guvernului, că nu ne-a plătit să facem drumul. Aici ar fi trebuit să fie o bretea, cu asfalt, pusă la punct.

Culmea, o astfel de iniţiativă, pe Autostrada Soarelui, nu a fost îngrădită în niciun fel. Pentru o benzinărie şi un motel a fost creată o cale de acces cu sens giratoriu.

Autostrada Bucuresti - Constanta si Bucuresti - Pitesti plus constructia ringului 2 al capitalei se află in plin proces de dialog competitiv MUSCA Din acest motiv noi

Nu am mai dat niciun aviz pentru accesul în autostrăzi. Sunt foarte multe solicitări și pentru A1 și pentru A2”, spune Narcis Neaga, directorul general al CNADNR.

Periculoase sunt şi intersecţiile dintre drumurile naţionale şi autostrăzi. Un exemplu cea dintre DN 7 şi şoseaua Deva - Sibiu. A fost improvizat un aşa-zis nod rutier. În zonă, însă, accidentele s-au ţinut lanţ.

În prima jumătate a acestui an în intersecţia respectivă s-au produs două accidente rutiere grave soldate cu decesul a două persoane și rănirea a altor două”, spune Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

În urma sesizărilor primite, reprezentanții CNADNR au decis lărgirea girațiilor, astfel încât șoferii să poată întoarce, iar ca o altă măsură de siguranță balizele de plastic au fost înlocuite cu unele din beton.

Practic, autorităţile şi-au însuşit acest model şi, doar astfel, după instalarea sensurilor giratorii improvizate, numărul accidentelor a scăzut. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri