Sari la conținut

Incendiu într-o clădire cu două etaje din Centrul Vechi al Capitalei

Flăcările s-au în întins pe ambele nivele ale clădirii. Evacuaţi de pompieri, locatarii se plâng că oamenii străzii se adăpostesc în mansardă şi sunt convinşi că indendiul a izbucnit din cauza acestora.

Fumul dens a pătruns în locuințe iar o femeie a avut nevoie de intervenţie medicilor.

„O persoană a suferit un atac de panică, se află la colegii din ambulanță. Am intervenit cu șase autospeciale cu apă și spumă, două autoscări, o descarcerare și două ambulanțe”, a spus Ioniţă Nicuşor, de la echipajele de intervenţie.

În urmă cu o lună, o altă clădire din Centrul Vechi al Capitalei a fost cuprinsă de flăcări. Atunci, incendiul a fost provocat de patronul clubului aflat la parterul imobulului. Bărbatul este acum arestat preventiv iar anchetatorii spun că şi-a ucis partenerul de afaceri şi a încercat să ascundă crima dând foc mansardei în care dusese cadavrul.