Incendiu violent în nordul Capitalei, în apropiere de o benzinărie

Data publicării:
vila

Actualizare 15:15. Intervenția încă nu s-a încheiat. Din cele 13 autospeciale cinci încă sunt prezente, iar 20 de pompieri se asigură că imobilul nu mai există focare de incendiu.

În continuare din vilă iese foarte mult fum de la lemnul care a ars, asta pentru că era făcută în mare parte din lemn masiv.

Vecinii au declarat că în urmă cu câteva săptămâni imobilul fusese lăcuit. Pompierii au spus că din această cauză flăcările s-au propagat foarte rapid. Mare parte din imobil a fost distrus în urma incendiului.

Urmează ca pompierii să stabilească exact care a fost cauza incendiului.

Au fost identificați hidranți la fața locului dar nu există presiune corespunzătoare pentru alimentarea autospecialleor, așa că s-a suplimentat cu trei autospeciale numărul, ajungându-se la momentul respectiv la 13 autospeciale”, a declarat Adrian Marin, purtător de cuvânt ISU București.


De mai bine de oră, pompierii încearcă să stingă incendiul. Însă, munca pompierilor este îngreunată deoarece o parte de hidranții din zonă nu funcționează, iar ceilalți sunt înghețați. Astfel, ISU a mai chemat patru cisterne cu apă.

De asemenea, și accesul până la casa cuprinsă de flăcări a fost îngreunat de zăpadă și de drumul îngust.

Nimeni nu a fost rănit în incendiu. Proprietarea casei a fost preluată de o ambulanță SMURD și i se acordă îngrijiri medicale, dar nu are răni grave.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri