INS va organiza următorul recensământ al populației în 2021

Data publicării:
oameni pe strada social statistici

 

„Următorul recensământ al populației va fi organizat în anul 2021. Începând din acest an până în 2021, INS va trebui să organizeze foarte multe evenimente întrucât recensământul este o chestiune foarte importantă nu numai pentru statistica oficială din România, ci pentru noi toți. Cel din 2011 s-a desfășurat după un sistem clasic. Din fericire am ajuns la rezultate mai mult decât onorabile. Sunt rezultate certe pe care le-am obținut, dar mi-aș dori în 2021 să organizăm cu totul altfel recensământul. Administrația publică centrală a avansat foarte mult. Există foarte multe baze de date. Va trebui să găsim folosirea pe scară largă a acestor surse administrative”, a spus președintele INS, Tudorel Andrei.

El a precizat că, de la începutul anului viitor, INS va fi membră în comisia de statistică a ONU.

„Începând cu 1 ianuarie 2016 România, prin INS, va fi membră în comisia de statistică a Organizației Națiunilor Unite. Personal mă flatează, personal mi se pare o realizare foarte mare pentru statistica oficială să facă parte dintre cele 24 de țări din totalul de peste 200. Asta arată că statistica oficială lucrează după reguli foarte clare și are o vizibilitate externă, zic eu, foarte bună”, a mai afirmat președintele INS.

Potrivit rezultatelor definitive ale Recensământului Populației și al Locuințelor 2011, populația stabilă a României era de 20.121.641 persoane, la 20 octombrie 2011, din care 10.333.064 femei (51,4%).


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri