Sari la conținut

Inspectorii DSV au găsit două tone de carne în putrefacţie la un abator din Codlea

 

FOTO: News.ro

Potrivit inspectorilor sanitar-veterinari, carnea era în stare atât de avansată de putrefacţie încât devenise ca o pastă lichidă, ceea ce înseamnă că era în acel loc de câteva luni.

Spaţiul în care funcţiona abatorul este al unui bărbat din Codlea, iar acesta îl dăduse în folosinţă unui cetăţean turc care însă nu a fost găsit, dar care promisese că va cumpăra spaţiul şi încheiase şi un antecontract de vânzare - cumpărare în acest sens. Pe uşa abatorului era pus un sigiliu de mai mult timp, iar oamenii din zonă au anunţat Direcţia Sanitară Veterinară pentru că nu mai suportau mirosul.

Carnea se afla într-o încăpere în care erau 30 de grade şi era aşezată în 40 de saci. În interior, era plin de muşte, iar miroul era insuportabil.

Pentru că există un risc major de contaminare a zonei, inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare au sigilat abatorul şi au cerut sprijinul angajaţilor de la Protan care vor ridica şi vor distruge carnea, urmând ca apoi spaţiul să fie igienizat.

Toate costurile vor fi suportate de către proprietarul abatorului, urmând ca acesta să îşi recupereze ulterior banii de la cetăţeanul turc dacă va reuşi să îl găsească.

„În urma unor sesizări venite din partea vecinilor care au reclamat că de la abator se simte un miros greu, am desigilat abatorul şi am găsit o cantitate foarte mare de carne stricată, estimăm că ar fi aproximativ două tone. Am predat carnea către firma Protan Codlea sub control sanitar-veterinar şi urmează ca până vineri locaţia să fie igienizată şi dezinfectată”, a declarat Dorin Enache, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare Braşov.