Sari la conținut
News Alert

Inundaţii în Dâmboviţa. Satul Vultureanca, lovit de ape pentru a cincea oară în acest an

Este apă cât vezi cu ochii în satul dâmboviţean Vultureanca, comuna Răscăeţi. După o noapte în care a plouat cu găleata, râul Holboca s-a umflat şi a ieşit din matcă. Viitura a intrat în 80 de gospodării. În unele locuri, apa trece de genunchi.

Oamenii se plâng că apa le-a intrat în beciuri şi hambare şi le-a distrus proviziile de iarnă.

„Am pus ceapă, s-a stricat toată. toată s-a stricat. Până la primăvară, ne termină de tot. Porumbul, dacă se umflă, putrezeşte”, se plnge o femeie.

„A plouat azi-noapte și din ploaia aia iar s-a umflat. S-a inundat, a intrat în curţi, în magazin”, spune un sătean.

Şi fântânile sunt pline de mâl. Voluntarii de la Crucea Roşie le-au adus localnicilor sticle cu apă potabilă.

Este pentru a cincea oară în acest an când apa intră în casele locuitorilor din Vultureanca. Oamenii se tem că scenariul se poate repeta la nesfârşit.

„Localitatea a fost prevăzută înainte de 1990 cu un canal care sa preia pâraiele. Însă din lipsa de preocupare, zic eu, a autorităților de peste timp, acest canal s-a colmatat și nu mai preia absolut deloc. Dacă se făceau lucrari la timp, nu ajungeam în această situație”, susține prefectul județului Dâmbovița, Ion Marinescu.

Totuşi, edilul promite că, în cel mult un an, situaţia se va schimba.

Codul portocaliu de inundaţii este valabil până marţi, la ora 14.00.