Sari la conținut

INVESTIGAȚIE Digi24. Cum s-a transformat un sediu al Statisticii în restaurant

Strada Smârdan, Centrul Vechi al Capitalei. În punctul zero al distracţiei din Bucureşti se învârt anual afaceri de 50 de milioane de euro. Tot aici, la numere 14-16, Institututul Naţional de Statistică a deţinut, până în 2011, un spaţiu larg, la parterul unei clădiri de epocă. Şefii INS voiau să facă aici un punct de informare a cetăţenilor. Între timp, a devenit restaurant.

Pot să vă spun deschis că nu ştiu absolut nimic, n-am nici raportul, şi chestiunile astea de care spuneţi dumneavoastră intră în responsabilitatea secretarului general. Dacă ştiam vă spuneam, dar din moment ce nu ştiu...”, spune fostul director al Institutului Naţional de Statistică, Vergil Voineagu.

„Nu suntem club, suntem restaurant. Mâncare foarte bună şi proaspătă şi gustări foarte bune”, spun angajații restaurantului.

Spaţiul a trecut în ultimii patru ani de la Institutul de Statistică la Primăria Capitalei. Potrivit Curții de Conturi, transferul s-a făcut fără justificare legală şi, cu toate că Statistica investise în amenajare peste 250.000 de lei, municipalitatea a închiriat mai departe spaţiul către Restaurant Expert SRL, o firmă ai cărei acţionari, Dana Panaitescu şi Elena Caramihai, se specializaseră deja în tot felul de contracte cu diverse instituţii ale statului.

Potrivit actelor înregistrate la Registrul Comerţului, aceiaşi acţionari gestionează din 2005 terasa Spitalului Universitar, închiriată cu acordul directorului general din acea perioadă, Sorin Oprescu. Iar spaţiul INS din Centrul Vechi a devenit unul din cele mai cochete localuri din zona turistică în 2011, când Sorin Oprescu era primar al Capitalei.

Reporter: Cum a ajuns să închirieze dumneaei acolo acea incintă?

Soţul Elenei Panaitescu: - ... a inchiriat... e inchiriat de la AFI...aaaa ...spaţiul...

Potrivit Primăriei Generale, e vorba de o chirie lunară de 1.700 de euro, pentru aproape 100 de metri pătraţi, aproape la jumătate faţă de preţul zonei.

Înregistrare cu camera ascunsă:

- Şi cu chiria cum e?

- Mda... aici e o chestie mai...

Nu a fost licitaţie. Era un spaţiu pe care ei nu-l foloseau pentru că era pe strada Smârdan. Vă daţi seama, erau numai restaurante. Nu puteau să-l folosească, nu făceau nimic acolo”, spune soţul Elenei Panaitescu.

„Cea mai mare chirie care se încasează este de 35 de euro pe metru pătrat și cea mai mică 25-27 de euro”, spune brokerul imobiliar Viviana Habuș.

Situaţia fostului spaţiu din Centrul Vechi al INS, precum şi acordarea unor contracte de servicii fără licitaţie, de aceeaşi instituţie, a intrat în atenţia Curţii de Conturi anul trecut. Raportul auditorilor, publicat recent, arată că există indicii cu privire la săvârşirea de fapte penale. Instituţia i-a sesizat deja pe procurorii DNA.