Sari la conținut

Ipoteza mormântului din Italia al lui Vlad Ţepeş, desfiinţată de istorici. Explicaţia stemei

Lespedea de pe mormântul lui Matteo Ferrillo, un nobil local considerat ginerele lui Vlad Ţepeş, reprezintă un uriaş dragon, flancat de două steme. O imagine bizară, care i-a condus pe câţiva oamenii de ştiinţă italieni şi estonieni la ideea că acolo ar putea fi înmormântat Vlad Ţepeş.

Istoricii români sunt însă mult mai rezervaţi şi spun că stema de pe mormântul din Napoli era des întâlnită în Europa.

„Ordinul Dragonului făcea parte din acele ordine cavalereşti, nobiliare, instituite de diverşi suverani ai Europei ca să răsplătească serviciile diplomatice sau militare ale supuşilor lor. El a fost înfiinţat de un rege al Ungariei. Aceşti regi angevini ai Ungariei de origine franceză erau apropiaţi regilor angevini ai Neapolului. Existau schimburi, se călătorea, se preschimbau ambasadori, ordine de cavaleri, decoraţii, aşa că nu este deloc de mirare ca acel mormânt să aparţină unui nobil ungur sau chiar napoletan”, explică istoricul Mihai Dimitrie Sturdza.

Conform cercetătorilor estonieni, Vlad Ţepeş nu ar fi murit pe câmpul de luptă în 1476. El ar fi fost luat prizonier de turci şi răscumpărat apoi de o fiică a sa, pe nume Maria. Aceasta ar fi fost trimisă de mică la Napoli, iar domnitorul ar fi fost înmormântat tot aici.

„De ce săraca să ajungă la Napoli, era departe, nu la trei ore de avion ca astăzi. Ţară catolică. Era mare învrăjbire atunci între ortodocşi şi catolici”, adaugă istoricul.

Istoria românească spune însă că domnitorul ar fi fost înmormântat la Mănăstirea Snagov sau Mănăstirea Comana, ctitoria sa.