Sari la conținut

IPOTEZE. Posibile cauze ale prăbușirii avionului din județul Brăila

La mai bine de 24 de ore după tragedia aviatică din judeţul Brăila, investigatorii încă încearcă să refacă firul evenimentelor.

Mihalache Ciocan, administratorul orezăriei unde a avut loc accidentul spune că „se dezmembrează avionul pentru a fi purtat la Bucureşti în vederea investigaţiilor. Toate variantele duc la probleme tehnice. Deci problemele tehnice ar fi cauza acestui dezastru.”

Pe de altă parte, Feodor Ichim, locotentenent comandor în rezervă, este de părere că „după cum arată epava cred că a prins un val de pământ în momentul aterizării forţate pentru că se vede clar, el a încercat că planeze şi să aterizeze forţat. Neavând suficientă înălţime cum a zis şi mecanicul, 5-10 metri, au făcut tot ce e omeneşte posibil, amândoi trăgând de manşă cât au putut”.

Procurorii gălăţeni au deschis un dosar penal pentru vătămare din culpă şi nerespectarea îndatoririlor personalului aviatic.

„Verificăm toate aspectele vizând procedura de desfăşurare a decolării și cadrul legal în care avionul respectiv îşi desfăşura misiunea pe raza comunei Stăncuţa”, a declarat Virgil Luparu, procuror general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Mecanicul avionului prăbuşit este internat la Spitatul de Urgenţă din Brăila. El a fost audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Persoana vătămată a relatat faptul că în timp ce se afla în aer a intrat într-un viraj necontrolat datorită vântului, care ulterior a condus la prăbuşirea aeronavei”, a mai adăugat procurorul general adjunct.

Raportul comisiei de investigaţie va fi făcut public peste câteva luni.