Primele imagini de la jaful de 5.000.000 € comis de un român

Data actualizării: Data publicării:
jaf bijuterii

Imagini în premieră cu jaful de cinci milioane de euro pus la cale de un român la Paris. Este vorba despre cazul unui prahovean care la sfârşitul anului trecut a furat două inele cu diamant şi două pietre preţioase brute, care valorau aproape cinci milioane de euro. Bărbatul a fost prins în România chiar în timp ce încerca să vândă una dintre bijuterii. Între timp, procurorii DIICOT l-au trimis în judecată.

Întâlnirea dintre hoțul român și bijutier a durat circa 20 de minute. Din imagini se vede cum cei doi se așază la o masă, bijutierul îi arată cele două inele care valorau aproape patru milioane de euro. Hoțul român le analizează cu atenție, după care urmează să sune un telefon de la presupusul milionar interesat în cumpărarea bijuteriilor. Acesta îi dă instrucțiuni bijutierului, la telefon, să pună bijuteriile într-o cutie specială, pe care urma să i-o dea „expertul” și pe care să o sigileze și apoi să o semneze, pentru a se asigura de autenticitatea conținutului. Cutia urma să fie ridicată în momentul confirmării plății electronice.

În imagini se vede cum bijuteriile sunt puse în cutie, cutia este împachetată, dar, înainte de a fi semnată, hoțul român - mimând o zăpăceală - o pune în geantă. Bijutierul este contrariat și îi cere să scoată cutia, pentru că nu primise banii. Înțelegerea era să aștepte confirmarea plății online a celor aproape 5 milioane de euro.  În acel moment, hoțul i-a întins geanta bijutierului și l-a invitat să scoată singur cutia. Geanta era însă dotată cu un compartiment secret. Acolo se afla cutia originală, cu cele două diamante. Cutia scoasă de bijutier era, de fapt, dintr-un alt compartiment al genții și, deși arăta identic, nu era cea originala, în care se aflau inelele, ci un fals, împachetat la fel, dar în care se aflau  pietre luate de pe stradă.  

Tot acest scenariu a fost povestit în fața procurorilor chiar de către hoțul român. 

Jaful a avut loc la 30 decembrie 2016 și se pare că românul a beneficiat și de complicitatea unui polițist de frontieră care i-a spus înainte de a intra în țară cu bijuteriile dacă figurează sau nu în baza de date cu cei dați în urmărire. 

„Anterior pătrunderii pe teritoriul României, în perioada 05.01.2017 - 09.01.2017, inculpatul Ploscaru George i-a solicitat inculpatului Munteanu Andrei, agent şef adjunct de poliţie în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei „Aeroport Henri Coandă" să efectueze verificări în bazele de date pentru a se stabili dacă figurează urmărit internaţional, în condiţiile în care fusese identificat de autorităţile franceze ca fiind autorul infracţiunii de furt comisă pe raza oraşului Paris. Astfel, la data de 09.01.2017, la solicitarea prealabilă, telefonică, a inculpatului Ploscaru George, inculpatul Munteanu Andrei a accesat cu depăşirea limitelor autorizării, în intervalul orar 08:09:19 - 08:11:28, bazele de date evidenţa persoanelor, evidenţă paşapoarte şi evidenţă auto, scopul verificărilor nefiind unul în interes de serviciu, fiind efectuate pentru a-i transmite persoanei solicitante faptul că nu figurează urmărită internațional. La aceeaşi dată, în urma accesării bazelor de date, inculpatul Munteanu Andrei i-a comunicat inculpatului Ploscaru George că nu figurează urmărit la nivel naţional, putând pătrunde pe teritoriul României”, arată procurorii în documentele întocmite pentru trimiterea lui în judecată.

George Ploscaru a fost arestat la 13 ianuarie, fiind dat de gol chiar de către un prieten.

Sechestru pe cizmele iubitei

Procurorii au dispus instituirea unor măsuri asiguratorii în acest caz. E vorba de sechestru pus asupra următoarelor bunuri găsite asupra hoțului român și a iubitei acestuia, la percheziția domiciliară:

- o eşarfă de culoare neagră cu inscripţii „LV", marca „Louis Vuitton", amabalată într-o cutie din carton de culoare portocalie, inscripţionată „Louis Vuitton";

- o pereche de cizme de damă de culoare neagră, mărimea 39, marca „Louis Vuitton”, ambalate într-o cutie din carton de culoare portocalie, inscripţionată „Louis Vuitton";

- o pereche de pantofi sport bărbăteşti, de culoare neagră, inscripţionaţi „Louis Vuitton”, introduşi într-o cutie din carton de culoare portocalie, inscripţionată „Louis Vuitton";

- o geantă de damă din material similar pielii, de culoare neagră, cu inscripţia „LV” şi „Louis Vuitton Paris”, introdusă într-o sacoşă din carton de culoare portocalie, inscripţionată „Louis Vuitton".

Cum s-au petrecut faptele, în viziunea procurorilor

În perioada 15 noiembrie-30 decembrie 2016, George Ploscaru, poreclit ”Mache”, a constituit împreună cu alţi cetăţeni străini de diferite origini, între care şi un sârb poreclit ”Diamant”, un grup infracţional organizat care a pus la punct un furt dintr-un magazin de bijuterii din Paris, se arată într-un comunicat transmis, joi, de DIICOT.

În 30 decembrie 2016, George Ploscaru a furat din showroom-ul privat al unei mărci elveţiene de bijuterii din Paris, arondismentul nr. 8, două diamante şi două inele cu pietre preţioase în valoare totală de 5.132.990 de euro, prezentându-se ca fiind gemolog şi folosind o identitate falsă - ”Mizrahi”.

”Inculpatul s-a recomandat a fi un evaluator interesat de achiziţionarea bunurilor (gemolog), iar vânzătorul, reprezentant al mărcii elveţiene, i-a remis cetăţeanului român bunurile spre examinare, aflate într-o cutie, iar acesta din urmă, după o presupusă examinare i-a restituit persoanei vătămate o altă cutie, asemănătoare, substituind cutia originală. Inculpatul nu s-a arătat interesat de cumpărarea produselor şi a părăsit locul comiterii faptei, având asupra sa bunurile menţionate anterior, în valoare cumulată de 5,2 milioane de euro, inculpatului Ploscaru George revenindu-i un inel şi unul dintre cele două diamante brute iar restul bijuteriilor revenind, conform înţelegerii, cetăţenilor sârbi”, precizează DIICOT.

În urma cercetărilor, s-a constatat că cetăţenii străini au intermediat întâlnirea cu reprezentanţii persoanei vătămate, precum şi cu un alt cetăţean sârb ”care nu s-a prezentat sub un nume concret, dar care a avut rolul de a-i preda lui Ploscaru servieta folosită la comiterea faptei şi de a-l prelua cu autoturismul de la faţa locului” imediat după comiterea infracţiunii.

George Ploscaru a vândut diamantul unui israelian, tranzacţia având loc în străinătate, iar inelul cu pietre preţioase l-a adus în România.

În noaptea de 12 spre 13 ianuarie 2017, inculpatul Gigi-Dănuţ Neguţ, cercetat sub control judiciar în acest dosar, a acceptat să păstreze în Bucureşti inelul placat cu pietre preţioase, în valoare de 1.734.200 euro, ştiind că acesta fusese furat din Franţa.

În timpul unei percheziţii făcute la locuinţa lui Neguţ, acesta le-a arătat poliţiştilor unde păstra inelul, respectiv la parterul imobilului, într-un spaţiu comun unde funcţiona centrala termică. Inelul era pus într-o cutie metalică”.

Citiți și: 

Cum a reuşit un român să fure diamante de 5 milioane de euro dintr-o bijuterie din Paris

Românul care a furat bijuterii de 5 milioane de euro s-a dat singur de gol

Furt de bijuterii în valoare de 5,5 milioane de euro chiar de sub ochii bijutierului

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri