Jandarmii au fost chemaţi să pună capăt unei piese de teatru

Data publicării:
duba jandarmerie

La Iaşi, o piesă jucată în stradă de câţiva tineri actori s-a încheiat cu o descindere a jandarmilor. Aceştia au fost chemaţi de spectatorii deranjaţi de limbajul vulgar folosit de actori.

În piesa „Huuuo”, interpetată la Iaşi de trupa „Auăleu” din Timişoara, are loc o confruntare între un jandarm şi o tânără care protestează. Ambii actori folosesc insulte, însă spectatorii au considerat cu totul nepotrivit limbajul „jandarmului”. Drept care l-au reclamat jandarmilor.

Ovidiu Mihăiţă, actor: „Când ne-au auzit pe noi că spunem ce spunem - este puţin obişnuit pentru spaţiul public ca cineva să ridice problemele astea -, au sărit pe noi.

Mihai Cojocariu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi: „A fost sesizat de către mai multe persoane că la una dintre aceste manifestări sunt folosite expresii jignitoare, este folosit un limbaj vulgar.”

Ionuţ Pîrvulescu, actor: „E un text teatral, care e mai puţin elevat decât de pe stradă. Pe stradă se vorbeşte mult mai urât şi nu sună nimeni la jandarmerie, veniţi şi luaţi-i.”

Piesa a fost jucată în cadrul unui festival destinat publicului tânăr, organizat de Teatrul Luceafărul din Iaşi.

Oltiţa Cîntec, directoare adjunctă a Teatrului Luceafărul din Iaşi: „Toate spectacolele de exterior din festival aveau toate aprobările necesare, le-am obţinut cu multă vreme înainte. Spectacolul s-a jucat în foarte multe oraşe din România, în aer liber, şi nicăieri nu a fost niciun fel de problemă.”

În final, jandarmii nu i-au sancţionat pe actori, dar i-au avertizat că ar trebui să-şi controleze limbajul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri