Judecătorii au confirmat pedeapsa cu moartea pentru românul din Malaezia

Data publicării:
ionut alexandru gologan FB

Ionuţ Alexandru Gologan a fost arestat în iulie 2012 pe aeroportul din Kuala Lumpur. Avea în bagaje un kilogram şi jumătate de metamfetamină. Tânărul a spus că nu ştia de existenţa drogurilor, însă declaraţiile date poliţiştilor şi procurorilor i-au convins pe judecători că românul minte. Ca urmare, toate instanţele de la prima şi până la cea supremă au dat aceeaşi sentinţă - pedeapsa cu moartea.

Avocaţii cetăţeanului român urmează să depună o cerere de graţiere la sultanul statului malaysian în care a fost comisă fapta. Conform procedurilor malaeziene, această cerere va fi analizată de o Comisie de Graţiere, care se convoacă la solicitarea sultanului. Trebuie precizat că sentinţa nu poate fi pusă în aplicare până când nu este soluţionată cererea de graţiere, iar acest demers poate fi de durată”, declară Raluca Lunculescu, purtătorul de cuvânt al MAE.

Asta şi pentru că legislația malaeziană privind pedeapsa capitală este în curs de revizuire, iar până la modificarea legii au fost suspendate execuțiile în cazul persoanelor condamnate pentru trafic de droguri. Ionuţ Alexandru Gologan nu este singurul român judecat în prezent pentru trafic de droguri în statul asiatic. Ştefan Coroi a fost şi el arestat pentru trafic pe droguri, tot pe aeroportul din Kuala Lumpur. A primit, însă, o pedeapsă mult mai blândă în comparaţie cu Ionut Gologan. În cazul său, instanţa a acceptat varianta apărării, şi anume că românul nu ştia de stupefiantele din bagaje. Chiar şi aşa, el a fost condamnat la 8 ani de închisoare şi la 10 lovituri de ratan. Sentinţa este definitivă.

Metamfetaminele găsite în bagajele celor doi români se produc în Olanda, în Turcia sau în Iran. Pe piaţa traficanţilor din Uniunea Europeană, un kilogram costă 10 mii de euro. În statele asiatice, kilogramul poate ajunge şi la 100 de mii de euro, în funcţie de distanţa parcursă de cărăuş. Traficanţii şi-au făcut deja un obicei în racolarea românilor. Sunt ieftini, nu cer mai mult de o mie de dolari pe transport, iar statutul de cetăţeni europeni le permite să călătorească aproape oriunde.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri