Sari la conținut

„Jurnalul pentru copii” revine la Digi24, la o nouă oră

Miruna şi Maria, prezentatoarele emisiunii „Jurnal pentru copii”

Sâmbătă, „Jurnalul” revine cu mai multe rubrici şi subiecte de interes pentru cei mici, dar şi pentru cei mari. La fiecare sfârşit de săptămână vă invităm să îi cunoaşteţi pe „copiii viitorului”, puştii care învaţă de mici să fie competitivi, să aibă succes si să reuşească în viaţă.

Şi, pentru că “dacă nu ai carte, nu ai parte”, din noul sezon al emisiunii vă aşteptăm să citim împreună cartea săptămânii.

La rubrica “România frumoasă”, Miruna ne invită să descoperim destinaţii ideale pentru vacanţe şi să cunoaştem oameni care au poveşti minunate de spus.

Invitatele Mariei la rubrica de interviu din acest weekend sunt handbalista Ada Nechita şi actriţa Cătălina Grama. Ada Nechita îşiaduce aminte de cea mai mică notă a ei, un 4, şi este hotărâtă ca pe viitor, când va avea copii, să nu îi încurajeze să practice handbal. Cătălina Grama, care revine din 13 septembrie alături de echipa Superjurnalului” la Digi24, a stat şi ea la poveşti cu colega ei mai mică, Maria. Jojo i-a povestit despre copilărie, dar şi despre băieţelul ei, Achim, pe care l-a dus în această vară într-o vacanţă prin ţară.

Din 5 septembrie, Jurnalul pentru copii” revine la Digi24 într-un nou sezon şi cu o nouă oră de difuzare: 09.30.

Prima ediţie a emisiunii „Jurnal pentru copii” aduce în prim-plan şi o şansă de câştig pentru cei mici. Concursul „Un copil informat este... mereu premiat!” îţi poate aduce unul dintre cele 32 de jocuri LEGO Lighthouse. Detaliile concursului şi modalitatea de participare le vei afla din emisiune. Regulamentul concursului este disponibil AICI.