Sari la conținut
News Alert

Klaus Iohannis a adus un omagiu victimelor atentatelor de la Paris

”În această seară am depus o jerbă la restaurantul „La Belle Équipe” din Paris, în semn de omagiu pentru victimele atacurilor sângeroase din 13 noiembrie”, a scris preşedintele Iohannis într-o postare pe Facebook.

În această seară am depus o jerbă la restaurantul „La Belle Équipe” din Paris, în semn de omagiu pentru victimele...

Posted by Klaus Iohannis on Sunday, November 29, 2015

Lăcrămioara Pop şi iubitul ei, Ciprian Calciu, se aflau în acel restaurant pentru a sărbători ziua unei colege care lucra acolo. Românii au căzut victime gloanţelor teroriştilor, alături de alte 17 persoane. În total, 130 de oameni au murit în atentatele teroriste de la Paris din 13 noiembrie.

Preşedintele american Barack Obama a depus o floare şi s-a recules la altarul improvizat în apropierea sălii de concerte Bataclan de la Paris. Barack Obama a sosit azi-noapte la Paris pentru a participa la conferinţa ONU dedicată schimbărilor climatice.

La mai puţin de o oră după ce a aterizat, preşedintele Francois Hollande şi primarul Parisului l-au însoţit la sala de spectacole unde s-au înregistrat cele mai numeroase victime ale atentatelor de la Paris.

Trei bărbaţi înarmaţi cu puşti automate şi explozibili au ucis 89 de persoane în timpul unui concert susţinut de o trupă rock din Statele Unite.