Sari la conținut

Klaus Iohannis a semnat decretele de acreditare a 13 ambasadori. Cel puțin trei nume ridică semne de întrebare

FOTO: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele de acreditare a 13 noi ambasadoriNoii ambasadori au fost acreditaţi în Coreea, Iordania, Peru, Pakistan, Azerbaidjan, Japonia, Chile, Serbia, Cuba, Egipt, Elveţia, Luxemburg şi Vatican.

În Luxemburg a fost numit fostul şef al ICR Lilian Zamfiroiu. Diplomatul Lilian Zamfiroiu a fost votat, pe 26 iunie 2013, în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, la propunerea grupului parlamentar PSD, funcţie din care a demisionat după aproape doi ani, motivând că şi-a îndeplinit obiectivele.

La scurt timp după preluarea funcţiei, într-un interviu acordat Adevărul, Zamfiroiu a recunoscut că a avut legături cu fosta Securitate, însă a precizat că nu a semnat angajamente. Înainte de 1989, Zamfiroiu a lucrat la ziarist la „Universitatea Comunistă”, fiind membru al PCR, scrie News.ro.

Diplomatul Niculaie Goia a fost numit ambasador în Pakistan. Goia a fost director adjunct al SIE şi general de armată. A fost trecut în rezervă de către preşedintele Traian Băsescu în 2005. Goia a lucrat în SIE din 1990, ajungând în 2004, pentru un an, director adjunct. În 2006 obţine gradul diplomatic de ministru plenipotenţiar şi ajunge ambasador în Emiratele Arabe Unite. Înainte de 1989, a fost secretar al ambasadelor României din Yemen şi Iran, iar între 1991 şi 1995 a fost consilier al ambasadei României din Japonia, potrivit News.ro.

La Vatican a fost numit Liviu-Petru Zăpîrţan, profesor universitar la Universitatea Babes-Bolyai, din Cluj. El a fost, între 1995 şi 2000, ambasador în Luxemburg, iar în 2010 a înfiinţat, alături de jurnalistul clujean Sabin Gherman, Partidul Ardelenilor, care a militat pentru autonomia Transilvaniei.

În Republica Coreea a fost acreditat Mihai Ciompec, consilier în cadrul MAE şi însărcinat cu afaceri în Germania.

Nicolae Comănescu va reprezenta România în Regatul Haşemit al Iordaniei. El este consilier în cadrul MAE şi consilier diplomatic pe lângă misiunea României la ONU.

În Peru a fost numit ambasador Gabriel Gafiţa, fiul criticului şi istoricului literar Mihai Gafiţa şi fost ambasador în Portugalia şi Canada. Și în privința lui au planat suspiciuni că ar fi colaborat cu Securitatea, dar instanța supremă a infirmat în 2009 o decizie în acest sens pronunțată anterior de o instanță inferioară.

Consilierul MAE Dan Iancu a fost acreditat la Ambasada României din Azerbaidjan, iar Tatiana Svetlana Iosiper, fost angajat al MAE la ambasada României din SUA, în Japonia.

Monica Mihaela Ştirbu a fost acreditată în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Chile. Ea a fost consul general al României la Bilbao.

Fostul ambasador al României în Croaţia, Oana-Cristina Popa, a fost acreditată în Republica Serbia, iar Genţiana Şerbu, fost consul general la Cahul, a fost numită ambasador în Cuba.

În Egipt a fost acreditat Mihai Ştefan Stuparu, fost ambasador în Australia, iar secretarul de stat în MAE Vlad Vasiliu a fost numit ambasador în Elveţia.