Leonard Doroftei a lovit cu maşina o autospecială ISU care mergea la un incendiu

Data actualizării: Data publicării:
leonard doroftei

Leonard Doroftei a fost implicat, joi, într-un accident rutier la Piaţa Universităţii, unde a intrat cu maşina într-o autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov care se îndrepta spre un incendiu, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al ISU, Daniel Vasile, precizând că fostul campion mondial la box i-a spus şoferului autospecialei că nu este rănit.

leonard doroftei

Accidentul s-a produs în jurul orei 12.00, în rondul de la Piaţa Universităţii, autospeciala de stingere, care se îndrepta, alături de alte maşini ale pompierilor, spre un incendiu, fiind lovită de autoturismul la volanul căruia se afla fostul campion mondial de box.

Leonard Doroftei i-a spus şoferului autospecialei că nu a fost rănit, iar aceştia au făcut schimb de numere de telefon, urmând să vadă dacă se poate face o înţelegere amiabilă, întrucât accidentul a fost uşor şi nu au fost victime.

"Şoferul autospecialei l-a întrebat pe şofer dacă are nevoie de îngrijiri medicale, iar acesta a răspuns că nu era rănit. Ulterior, au făcut schimb de numere de telefon şi urmează să aibă loc o întâlnire pentru a vedea dacă se poate face o înţelegere amiabilă, în condiţiile în care autospeciala aparţine Ministerului Afacerilor Interne", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri