Sari la conținut

Liviu Dragnea vrea iar descentralizare

Administraţii locale mai puţine, dar mai puternice. Este o idee mai veche a lui Liviu Dragnea care ar putea reveni pe agenda politică. Noul val de susţinere din rândurile liderilor PSD din teritoriu, l-a determinat pe fostul ministru să îşi amintească de promisiunile făcute în perioada USL.

Liviu Dragnea: „Nu pot să cred niciodată! Cât o să trăiesc nu o să cred că singurele minţi luminate, în această ţară sunt numai în Bucureşti”.

În 2012, ideea era susţinută puternic de USL. În 2013, alături de Liviu Dragnea, Klaus Iohannis, ca reprezentant al PNL, a anunţat că cele două partide au bătut palma pe forma finală a proiectului de lege. 11 zile mai târziu, Guvernul Ponta şi-a asumat răspunderea în Parlament. Declaraţiile politice nu s-au concretizat, iar proiectul a fost respins la Curtea Constituţională. Sesizarea la Curte a fost depusă de aliatul din prezent al liberalilor, Partidul Democrat Liberal.

Victor Ponta, în ianuarie 2014: „Este bine pentru România. Dacă Curtea Constituţională ne spune cum să facem, aşa facem”.

Anul acesta, responsabilul de proiect, Liviu Dragnea, susţine că a trimis la Cotroceni strategia de descentralizare, dar nu a primit niciun răspuns.

Liviu Dragnea, în martie 2015: „Insistăm să destructurăm acest sistem de tip comunist şi am avut în permanenţă opoziţie şi blocaj din partea celor care îşi zic că sunt de dreapta”.

Într-un interviu acordat la scurt timp după preluarea mandatului, preşedintele părea că nu şi-a schimbat părerea.

Klaus Iohannis, în ianuarie 2015: „O cale greşită, ar fi de exemplu, să se formeze o echipă de specialişti - să vină să propună, să impună, legea fără să se consulte cu oamenii”.

Klaus Iohannis a menţionat totuşi că descentralizarea poate moderniza România. În lucru, la ministerul dezvoltării este acum o adaptare a descentralizării pe domenii, precum sănătate, sport, mediu sau transporturi. Excepţie fac printre altele ministerul Justiţiei şi serviciile speciale.