Magistrală nouă de metrou cu trenuri de 30 de ani

Data publicării:
metrou-mfax

Sunt aceleaşi trenuri despre care fostul director al Metrorex le spunea anul trecut celor de la B365 că trebuie să le ducă la casat, fiindcă au probleme tehnice şi consumă foarte multă energie.

Planul însă a fost schimbat de procurorii anticorupţie. Metrorex trebuia să primească trenuri noi de la compania spaniolă CAF, însă DNA spune că firma ar fi oferit mită reprezentanţilor regiei pentru a câştiga licitaţia de aproape 400 de milioane de euro.

Până se lămuresc lucrurile, DNA a blocat achiziţia de garnituri pentru magistrala 5, iar acum Metrorex spune că trenurile vechi de 30 de ani vor îndeplini toate condiţiile tehnice şi de siguranţă impuse. Acestea ar urma să circule începând din a doua parte a anului viitor, cand se va deschide tronsonul către Drumul Taberei.  

Metrorex - Drept la replică:

„Trenurile de metrou care vor circula pe Magistrala 5 vor fi din parcul de inventar al Metrorex. În funcţie de traficul de călători, pentru asigurarea capacităţii de transport pe Magistrala 5, tronsonul I, vor fi minim 8 trenuri şi maxim 13 trenuri. Asigurarea cu necesarul de trenuri pentru Magistrala 5 nu va afecta parcul de exploatare sau intervalul de circulaţie aferent Magistralelor 1, 2, 3 şi 4.

Nu s-a luat încă o hotărâre referitor la tipul de tren care va circula temporar pe Magistrala 5, la acest moment, Metrorex împreună cu consultantul de specialitate, asocierea Sistra-Metroul SA şi furnizorul serviciilor de mentenanţă Alstom Transport, analizează ce tip de tren din parcul de inventar al Metrorex va fi utilizat pe Magistrala 5 de metrou, urmând ca la finalizarea acestei analize, Metrorex să comunice opiniei publice tipul de tren care va fi utilizat temporar pe magistrala 5.

Trebuie precizat că intervalul de livrare a celor 8 trenuri de tip BM3 - CAF este cuprins între martie şi iunie 2016 (conf. Contractului nr. 79/2014 încheiat cu firma CAF ).

În acest moment nu preconizăm să avem un deficit de material rulant pentru asigurarea capacităţii de transport pe Magistrala 5, tronsonul I.

Dacă vor fi introduse în circulaţie trenuri de tip BM1 – IVA, acestea vor îndeplini în totalitate condiţiile tehnice şi de siguranţă impuse”.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri