Sari la conținut

Mai multe anchete după concertul Carla's Dreams. Ce sancțiuni riscă mall-ul din Piatra Neamț

ACTUALIZARE Polițiștii din Neamț au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă. Detalii, AICI.


Mii de oameni, dintre care trei sferturi copii si tineri, erau înghesuiţi într-un spaţiu mic şi abia mai respirau. Bărbatul care a filmat incidentul îşi aminteşte că situaţia era disperată.

Era o masă compactă, ca-n conservă. Fata mea era mai în faţă ea și colegele ei, presate de mulțimea care tot venea, au vrut să iasă. Nu mai puteau ieşi”, spune un martor.

Nu e de mirare că în scurt timp spectatorii au început să leşine.

Nu se putea respira deloc. Era o căldură imensă”, spune un spectator.

Nouă adolescenţi au avut nevoie de îngriiri medicale.

Un pompier curajos şi cu prezenţă de spirit a limitat proporţiile incidentului, chiar dacă artiştii de la Carla's Dreams spuneau pe Facebook că au oprit concertul din proprie iniţiativă.

M-am dus pe scenă, am rugat solistul să oprească concertul”, afirmă un pompier.

După incident, membrii trupei Carla's Dreams au postat pe Facebook un mesaj plin de revoltă:

„Vom sesiza toate organele competente pentru a „sensibiliza” afaceriştii, care au adus două baxuri cu 6 sticle de jumătate de litru, chiar când au văzut prima persoană scoasă de ambulanţă din sala arhiplină!”

Organizatorii spectacolului au refuzat sa comenteze , dar ne-au informat printr-un sms că după ce analizează situația vor emite un punct de vedere”, relatează Andreea Negoiță, reporter Digi24.

Poliţia şi pompierii verifică dacă administratorii centrului comercial au respectat legea când au organizat concertul. Dacă se dovedeşte că nu au respectat condiţiile de siguranţă, autorităţile pot să închidă mall-ul, spune primarul de la Piatra Neamţ.